În România, „aurul alb” se vinde cu 2–3 lei kilogramul. Pe același raft însă, găsești sare de mare din Grecia la 12 lei/kg sau sare „Himalaya” la peste 10 lei.
Cum se explică diferența?
România deține unele dintre cele mai mari rezerve de sare din Europa și produce pentru piața internă la prețuri infime, prin Salrom sau prin alte mărci locale. Este sare de calitate, iodată, accesibilă pentru oricine.
Și totuși, importurile ajung să coste de patru până la șase ori mai mult. Nu vorbim de costuri de extracție radical diferite, ci de ambalaj, brand și marketing – acea aură de „premium” care îi convinge pe consumatori să plătească mai mult pentru același ingredient de bază.
Într-o economie care caută permanent echilibrul între local și global, între valoarea reală și percepția de piață, sarea românească rămâne exemplul perfect: ieftină, abundentă și subestimată.
👉 Întrebarea care rămâne: cumpărăm ceea ce avem din belșug, la 2 lei, sau plătim eticheta străină de 12 lei pentru același gust?