București, 30 octombrie 2021
Comunicat de presă – Peste 100 de concentratoare si 3.000 măști de oxigen vor ajunge la pacienții cu COVID19, internați în spitale
Primul lot de 10 concentratoare a fost trimis ieri, 29 octombrie, către spitale din Pitești, Craiova, Călărași, Brăila, Timișoara, Galați și Turnu Măgurele, acolo unde nevoia de astfel de echipamente este acută, conform prioritizării făcute de Departamentul pentru Situații de Urgență și de Direcțiile de Sănătate Publică din țară.
Campania de donare, în valoare de 200.000 de euro, a fost posibilă datorită finanțării din partea Grupului Superbet, Fundației Superbet și eforturilor Asociației INACO – Inițiativa pentru Competitivitate. Prin achiziționarea echipamentelor medicale pentru spitalele de stat, sute de pacienți internați cu forme grave de COVID19 vor putea primi tratamente corespunzătoare, în această perioadă în care sistemul medical dar și noi, toți, suntem greu încercați de cel de-al patrulea val al pandemiei de Sars-cov2.
„Am înțeles nevoia acută de dotare a spitalelor cu aceste echipamente, așa că ne-am mobilizat imediat. Eforturile pe care le-am depus în ultimele zile au fost imense pentru că a fost o adevărată provocare să găsim concentratoarele pe piața internă comună. Nu am fi putut face asta fără sprijinul celor de la Superbet, cărora le mulțumesc pentru ca au avut inițiativa acestei campanii și că au finanțat integral toate echipamentele ce vor fi donate. Pe această cale, le mulțumesc și partenerilor Shape Robotics care, încă o dată au demonstrat că sunt prezenți atunci când societatea are nevoie de ei. De departe, cea mai mare provocare a fost prioritizarea spitalelor unde vor fi donate echipamentele, însă, am avut un real sprijin din partea domnului Raed Arafat de la DSU-MAI și a Ministerul Sănătății, prin doamna Laura Stanislav, care ne-a facilitat comunicarea cu Direcțiile de Sănătate Publică din țară„, a declarat Andreea Paul, fondator INACO.
Concentratoarele de oxigen au fost achiziționate din Danemarca, Germania și Franța și reprezintă o parte esențială în actul medical de tratare a pacienților care ajung în spital cu forme grave de COVID19.
“Am decis să acționăm, văzând starea de asediu în care se află sistemul medical din Romania. Sper ca ajutorul nostru să fie cât mai de folos acolo unde ajunge, atât pentru cadrele medicale pentru a le ușura lupta, cât și pentru pacienți pentru a-i salva. România este cumva în situația dramatică a Italiei la începutul pandemiei, dar atunci nu existau vaccinurile, care ne ajută să nu facem formele grave care necesită spitalizare. Este un moment în care trebuie să facem fiecare ce trebuie – să respectăm măsurile de izolare socială și să ne vaccinăm, dacă nu am făcut-o încă, pentru a lăsa în urmă recordurile negative pe care România le înregistrează la nivelul întregii lumi de câteva săptămâni încoace”, a declarat Augusta Dragic, fondator și președinte al Fundației Superbet.
La prima acțiune a întregului efort au participat ieri și doi dintre “ambasadorii” Superbet, Benny Adegbuyi și Ilie Dumitrescu. De altfel, Ilie Dumitrescu s-a implicat și anul trecut în acțiunile de ajutorare a spitalelor din România derulate de INACO alături de Fundația Superbet și Superbet.
“Știm ce eforturi depun și cadrele medicale în această perioadă, suntem alături de ei, sunt profund mișcat de ce văd în spitalele din România. Împreună dăm o mână de ajutor în această criză de oxigen, îmi doresc din tot sufletul ca cei în suferință să treacă peste acest moment complicat din viața lor”, a declarat Ilie Dumitrescu.
Echipamentele medicale vor fi livrate de voluntarii Superbet din țară, în tranșe, pe măsură ce ajung în România și în funcție de nevoile urgente alte spitalelor. Între timp,vor fi depozitate în condiții de siguranță, cu sprijinul Dentotal în spațiile lor logistice. În total, vor ajunge în 67 de spitale, din București și în alte 27 de județe, astfel:
București – 21 concentratoare, 700 măști de oxigen
Constanța – 8 concentratoare, 220 măști de oxigen
Gorj – 5 concentratoare, 125 măști de oxigen
Iași – 7 concentratoare, 175 măști de oxigen
Vaslui – 6 concentratoare, 180 măști de oxigen
Prahova – 5 concentratoare, 150 măști de oxigen
Ilfov – 2 concentratoare, 60 măști de oxigen
Argeș – 4 concentratoare, 120 măști de oxigen
Brăila – 4 concentratoare, 100 măști oxigen
Călărași – 4 concentratoare, 100 măști oxigen
Satu Mare – 4 concentratoare, 120 măști de oxigen
Buzău – 3 concentratoare, 90 măști de oxigen
Bacău – 3 concentratoare, 90 măști de oxigen
Dolj – 3 concentratoare, 75 măști de oxigen
Ialomița – 3 concentratoare, 75 măști de oxigen
Alba – 3 concentratoare, 90 măști de oxygen
Sălaj – 3 concentratoare, 90 măști de oxygen
Botoșani – 2 concentratoare, 50 măști de oxigen
Galați – 2 concentratoare, 50 măști de oxigen
Neamț – 2 concentratoare, 50 măști de oxigen
Teleorman – 2 concentratoare, 50 măști de oxigen
Tulcea – 2 concentratoare, 60 măști de oxigen
Mehedinți – 1 concentrator, 25 măști de oxigen
Timișoara – 1 concentrator, 25 măști de oxygen
Harghita – 1 concentrator, 25 măști de oxigen
Hunedoara – 1 concentrator, 25 măști de oxigen
Caraș Severin – 1 concentrator, 25 măști de oxigen
Vrancea – 1 concentrator, 25 măști de oxigen
Demersul din aceste zile vine ca o urmare firească a campaniei de ajutorare inițiată anul trecut de Superbet și INACO. În mai 2020, 35 de spitale din 23 de orașe au primit echipamente de protecție și biocide, ȋn cadrul campaniei Superbet #PariemPeBine.
###
Despre Grupul SUPERBET, companie românească fondată în 2008
Cu peste 5.000 de angajați, mai mult de 1.000 de agenții în toată țară și o puternică prezența online, Superbet este liderul național din industria de Betting & Gaming și cel mai mare contribuabil la bugetul de stat din industria de profil.
Superbet a fost prima companie din acest sector care s-a implicat în lupta împotriva noului coronavirus. Prin Fundația Superbet, grupul derulează în permanență programe CSR prin care se implică în viața comunității.
Compania susține toate măsurile decise de autorități prin schimbări operaționale, prin care se asigură că angajații și clienții sunt în siguranță și aplică corect măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19.
Despre INACO – Inițiativa pentru Competitivitate
INACO este o comunitate non-profit cu peste 60 de experți voluntari – economiști, sociologi, psihologi, antreprenori, mentori, futurologi, inovatori sociali, specialiști în digitalizare, știință și tehnică, în relații internaționale, branding, comunicare și PR, social shaper, global futurist.
Scopul transformator al INACO este să asigure acces gratuit tuturor elevilor României la educație digitală inteligentă, prin construcția de Smart Lab-uri 4.0 în toate unitățile de învățământ din ţară și instruirea profesorilor. În această perioadă, INACO alături de companii private din România, desfășoară un program de acțiuni și proiecte prin care acordă ajutor Sistemului Național de Sănătate în lupta împotriva noului Coronavirus.