România a căzut pe locul 64 în lume la competitivitatea talentelor la începutul acestui an, de pe locul 55 anul trecut

Autor: Andreea Paul (INACO)

Regresul României cu 9 poziții în recentul „Raport Global al Competitivității Talentelor 2018. Diversitate pentru Competitivitate” – de pe locul 55 anul trecut, pe locul 64 anul acesta, din 119 state ale lumii analizate de Bruno Lanvin și Paul Evans – este o realitate pe care o percepem zi de zi. Suntem devansați de țările vecine din regiune. Cehia este pe locul 25, Polonia – 39, Slovacia – 40, Bulgaria – 47 și Ungaria – 52, mult înaintea noastră.

Suntem pe locul rușinos 34 în Europa. A sosit momentul să discutăm serios, având în vedere că economia românească, instituțiile publice și antreprenorii reclamă că nu găsesc forta de muncă calificată necesară, că marginalizăm și alungăm talentele ostentativ din țară, că-i impozităm haotic și agresiv și suntem excesiv de birocrați în atragerea experților străini, chiar și la transferul lor intra-grup într-o companie multinațională.

La nivel global, țările sunt în competiție pentru a-și dezvolta mai bine talentele, pentru a atrage talente de care au nevoie și a-i păstra pe aceia care contribuie la creșterea competitivității, inovării, la creșterea economică și a nivelului de trai. Pentru a facilita acest lucru, ţările își adaptează politicile economice și sociale noilor provocări tehnologice și competiției internaționale pentru talente. Raportul anual de evaluare comparativă a statelor lumii cu privire la “Indicele Global al Competitivităţii Talentelor” (IGCT) evaluează modul în care țările cresc, atrag și păstrează talentele, aceste resurse umane decisive pentru factorii de decizie publică și privată. Cum? Prin proiectarea și punerea în aplicare a unor politici cheie în domenii cum ar fi educația, ocuparea forței de muncă și imigrația, dar nu numai. Pe lângă oportunități, industria 4.0 aduce şi provocări, astfel încât oamenii și organizațiile vor trebui să se adapteze la un mediu de lucru în care know-how-ul tehnologic, competențele, flexibilitatea, diversitatea talentelor și colaborarea sunt chei ale succesului. Noua normă de leadership se bazează pe rețele orizontale care înlocuiesc ierarhiile și care inovează permanent. Standardizarea a fost specifică economiei în secolul trecut. În acest secol, diversitatea de personalități, cunoștințe, experiențe și perspective este cheia competitivității. Cum răspund școlile, instituțiile, companiile la această nevoie de diversitate accentuată? Care sunt politicile inclusive și colaborative dedicate resurselor umane talentate?

România pare să nu se grăbească să răspundă acestor provocări, deși va trebui rapid să o facem. În clasamentul Indicelui Competitivității Talentelor în anul 2018 pe subindici, România se așează în a doua jumătate a clasamentului global. Cel mai slab performanți suntem la:
– Dezvoltarea/creșterea de talente: 77, regres cu 14 poziții față de anul trecut
– Abilităţi tehnice şi vocaţionale: 76, regres cu 10 locuri față de anul trecut
– Atragerea de talente: 75, îmbunătățire cu 7 locuri față de anul trecut
– Valorificarea talentelor: 67, regres cu două locuri față de anul trecut
– Cunoştinţe globale: 58, regres cu două locuri față de anul trecut
– Menţinerea talentelor: 57, regres cu un loc față de anul trecut

În schimb țările cele mai dezvoltate ale lumii acționează consecvent în stimularea talentelor. Elveția se menține pe primul loc în lume în acest raport global, urmată de Singapore, SUA, Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca și UK, adevărate hub-uri de atragere și dezvoltare a talentelor, surse de bune practici pentru România.

Acesta nu este singurul raport dedicat competitivtății unde România pierde teren, într-o lume în continuă și extrem de rapidă schimbare. În Raportul Competitivității Globale 2017-2018 al Forumului Economic Mondial am căzut semnificativ într-un singur an, de pe locul 62 pe locul 68 în lista celor 137 de țări analizate. România a căzut două poziții în Raportul Global al Competitivității Turismului. Bucureștiul a pierdut 16 poziții în Raportul Global al Competitivității Urbane, la limita topului 200 al orașelor lumii, ajungând pe locul 188. De ce se întâmplă aceste lucruri? De ce ne pierdem poziții de competitivitate în raport cu alte țări? Dezbaterea organizată de INACO și Centrul de Cercetări al REI, în parteneriat cu PIAROM, în data de 1 februarie, la Academia de Studii Economice își propune să identifice problemele scăderii competitivității României și să găsească soluții la această stare de fapt. Printre vorbitori vor fi Andreea Paul, Cristian Pârvan, Geo Hurduzeu, Rodica Zaharia, Dumitru Miron, Valentin Cojanu, Octavian Jora, Ioana Arsenie etc.

Avem o creștere economică remarcabilă pe plan mondial. Acest lucru ar trebui să influențeze pozitiv România comparativ cu alte țări și totuși nu se întâmplă așa. Rapoartele internaționale identifică însă factori care influențează negativ competitivitatea României, mai negativ chiar decât corupția. Printre aceștia sunt incapacitatea guvernamentală de a coordona activitatea economică, de a inova, de a fiscaliza inteligent, de a valorifica talentele sau lipsa finanțării inițiativelor economice private sau ale statului. Ce este de făcut în acest context original românesc, în care scădem în topurile globale ale competitivității, în care deciziile nu țin cont de trendurile economice globale sau europene? Cum corectăm lipsa de coordonare, de viziune, de eficiență în deciziile și acțiunile la nivel economic? Care sunt factorii de decizie care trebuie să își schimbe atitudinea? Cum trebuie să acționăm acum ca cetățeni, companii, universități, guvernanți sau legislatori? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care se vor căuta răspunsuri în dezbaterea „De ce pierde România din competitivitate? Provocări și soluții” din 1 februarie de la ASE.