Despre începuturi
Povestea Penrose CDB a început în 2012, într-o toamnă neobișnuit de călduroasă în Amsterdam. Sorin, proaspăt absolvent de masterat, se afla într-o mare dilemă. Ori își găsea un job cât mai repede, ori se întorcea acasă. Cum ofertele pentru un absolvent de studii sociale nu se îngrămădeau să apară, iar vremea internshipurilor prost plătite trecuse, nici varianta întoarcerii acasă după ani de studii în străinătate, fără ceva concret, nu era mai la îndemână.
Soluția salvatoare a venit în urma unei întrebări evidente din partea unei prietene, “Care este pasiunea ta?”. Pe lângă științele sociale, marea pasiune a lui Sorin era design-ul, pasiune care l-a determinat să muncească în domeniu încă de la 16 ani.
După acest prim pas, a venit partea mai dificilă – de ce design?, cum să împace design-ul cu științele sociale?, care urma să fie clientul țintă?. În acest punct al poveștii intră al doilea om cheie pentru Penrose – Elena. După tatonările cu știintele sociale, Elena își urma pasiunea pentru design în Amsterdam. Fiind acomodată cu ambele lumi, Elena l-a ajutat pe Sorin în găsirea numelui și conceptului din spatele viitoarei companii.
Astfel, cei doi și-au dat seama că Penrose trebuia să creeze o legătură între design, arte, știință și politică, într-un mod armonios. Cum Elena explora conceptual în acea perioadă sistemul de tipare Penrose, acesta a devenit referința pentru nume – Penrose CDB (Creative Design Bureau).
Mai era nevoie de o direcție, de identificarea unui segment al pieței unde compania putea să vină cu un plus de valoare. Ce au descoperit a fost, pe de o parte, slaba comunicare și diseminare a informațiilor în rândul instituțiilor publice și organizațiilor non-guvernamentale; pe de altă parte, izolarea științelor sociale într-o lume nu foarte accesibilă publicului larg. Astfel, s-a găsit direcția pentru viitoarea firmă – o agenție de branding si web development axată pe design, cercetare, comunicare și programare care se adresează cu precădere organizațiilor politice, civice și culturale.
Ultimul pas și cel mai simplu, a fost crearea unei forme de organizare, a unei entități private. Fiindcă legislația olandeză era mult mai dură și costisitoare pentru deschiderea unei companii, soluția găsită a fost deschiderea de către Sorin a unui PFA sub denumirea de Penrose CDB.
Despre primii clienți
Primul client, sau mai bine spus proiect pro bono, a venit în cel mai neașteptat mod posibil – la o petrecere. Ne aflam într-o seară de sâmbătă în unul dintre cele mai hip cluburi din Amsterdam, Roest, unde am descoperit că avea loc petrecerea de strângere de fonduri a unui ONG local, OFoundation. După ce am stat de vorbă cu președintele organizației, Massy, și am vorbit mai mult despre viziunea și misiunea lor, am decis să ne oferim serviciile pentru rebrandingul organizației. Pe lângă un proiect frumos, prin OFoundation am câștigat și un prieten bun care ne-a ghidat prin lumea birocratică și cultura de afaceri olandeză.
Al doilea proiect, de data aceasta bugetat, a fost design-ul unui raport pentru BPIE (Building Performance Institute Europe) din Bruxel. În acest punct al poveștii intră al treilea om cheie pentru Penrose – Simone. Coleg de masterat cu Sorin, Simone se mutase în Bruxel după terminarea studiilor pentru un intership. Intrat deja în faimosul “Euro Bubble”, Simone a înțeles de la început necesitatea serviciilor Penrose în Bruxel. Astfel, el a început să deschidă uși pentru companie și să pună bazele unei divizii Penrose în inima Uniunii Europene.
Primul proiect de anvergură a fost rebrandingul companiei Marchand, o afacere de familie axată de producția și distribuția de mațe naturale. Un proiect în sine provocator, atât datorită subiectului cât și dimensiunii, rebrandingul Marchand ne-a permis să ne folosim de toate serviciile pe care puteam să le oferim – cercetare de piață, cercetare calitativă și cantitativă cu angajații, clienții și administratorii companiei, design, dezvoltare web, producție video. Deoarece pentru acest proiect a fost necesară o etapă de cercetare, în povestea Penrose intră al patrulea om cheie – Andrada. Dacă până în acest punct Andrada cunoștea activitatea Penrose și direcția de dezvoltare, dar nu avusese ocazia să se implice activ, proiectul Marchand i-a oferit ocazia. Studentă fiind în Amsterdam la masterat, Andrada era atrasă de partea de cercetare, mai ales cercetare calitativă și astfel a putut să pună în serviciul Penrose această pasiune.
La mai puțin de trei luni de la înființarea Penrose CDB, aveam trei clienți și patru membrii fondatori – Sorin, Elena, Simone și Andrada.
Despre noi începuturi
Anul 2015 a venit ca un an de cotitură. Datorită unor probleme personale și a dorinței mai vechi de a întoarce în țară, Sorin și Elena au decis să revină pe plaiuri mioritice și să deschidă Penrose CDB SRL-D. Andrada era de un an reîntoarsă în România, iar Simone își continua activitatea de promovare și atragere de clienți în Bruxel.
Având deja un portofoliu consistent de clienți, de la ONG-uri, la sindicate de la nivelul Uniunii Europene, pasul logic care a urmat a fost implicarea sută la sută în Penrose. Ne-am luat inima în dinți, am renunțat la joburile stabile, am închiriat un birou și ne-am strâns în jur o echipă. Dacă la început am zis ca nu ne permitem să investim în birou și în același timp să angajăm și o echipă full-time, salvarea a venit de data aceasta din partea statului român, prin proiectul de finanțare pentru start-up-uri.
Ne-am interesat de program, am fost la sesiunile de informare și ne-am pus pe treabă – ne-am pregătit dosarul, care a fost foarte ușor de elaborat, am primit finanțarea și ne-am pus biroul și echipa la punct. Cel mai important aspect al poveștii îl are impactul acestor fonduri pentru noi ca și oameni, dar și pentru companie. Dacă până în acel moment perpetuam oarecum mentalitatea de job part-time, o dată cu semnarea contractului pentru fonduri am înțeles că miza s-a schimbat. Deși Penrose exista de doi ani, deci trecusem de primul an critic pentru orice start-up, am realizat că anul 2015 devenise cu adevărat anul zero pentru compania Penrose CDB.
Despre viitor
Am ajuns în anul 2017, am trecut de primii doi ani critici pentru un start-up și am intrat în al treilea. Am făcut schimbări în echipă, am găsit noi colaboratori și parteneri de încredere. Am rupt legături cu clienți și am creat noi relații, am găsit noi oportunități de dezvoltare și am renunțat la altele.
Am pornit la drum ca patru prieteni uniți de un vis, un țel și o obsesie comună – să ne punem creativitatea, pasiunea și energia într-un proiect mai mare decât oricare dorință sau câștig personal. Ne-am aruncat cu capul înainte, fără mare experiență în antreprenoriat și am fost obligați de circumstanțe să ne dezvoltăm. Am făcut alegeri bune, unele mai puțin bune, dar am avut multe de învățat. Privind înapoi suntem mândri de un lucru: deși am pornit pe acest drum din necesitatea asigurării unui venit și încăpățânarea de a face un lucru bun pe cont propriu, Penrose a devenit mai mare decât noi, este un concept și un model de business care atrage clienți și colaboratori deopotrivă.