EDU X: Viitorul Educației și Consilierii în Carieră
Utilarea CONSILIERILOR ȘCOLARI din SECTORUL 3 cu instrumente digitale de ghidare a CARIEREI ELEVILOR
- Comunicat închidere
- Podcast-uri
- Media
- 4 workshop-uri
- Conferința EduX
- Invitație
- Comunicat lansare
- Raport presă
Comunicat de Presă
09 septembrie 2024
Consilierii vocaționali din școlile bucureștene beneficiază de traininguri de top cu experți internaționali în ghidarea carierei
Peste 50 de consilieri școlari și vocaționali de la CMBRAE (Centrul Muncipiului București de Resurse și Asistență Educațională) din București au beneficiat de patru workshopuri cu privire la „Inovațiile în ghidarea carierei”, susținute de experți internaționali de top.
Aceste ateliere vin în continuarea lansării broșurii „Instrumente Digitale de Ghidare a Carierei Elevilor” și a Conferinței EduX: Viitorul Educației și Consilierii în Carieră a Elevilor și au prezentat o serie de bune practici din experiența specialiștilor de la Meta Career, destinate să îmbunătățească conștientizarea și pregătirea elevilor pentru carieră.
Atelierele fac parte din proiectul „EDU X: Viitorul Educației și Consilierii în Carieră. Utilarea CONSILIERILOR ȘCOLARI din SECTORUL 3 cu instrumente digitale de ghidare a CARIEREI ELEVILOR”, proiect derulat de Asociația INACO și finanțat de Primăria Sectorului 3 cu fonduri nerambursabile de la bugetul local.
„Școala românească are mare nevoie de consilieri vocaționali și de carieră. Cât mai mulți și cât mai bine pregătiți. De aceea am apelat la experți care ne-au pus la dispoziție în mod gratuit resurse care au proba timpului și care și-au dovedit deja eficiența.”, declară Andreea Paul, fondatoarea și președinta INACO.
„Abordarea noastră începe cu formarea consilierilor școlari printr-un training specializat și se extinde la prezentări interactive pentru elevi, părinți, profesori și personalul școlii. Meta Career pune accent pe networking și dezvoltare profesională pentru consilierii de carieră, oferind acces la workshop-uri, programe de certificare și oportunități de colaborare cu alți educatori”, a declarat Veli Kapcak (William Cognity), Head of Meta Career și autorul cărții “A Comprehensive Guide for School Career Counsellors: Supporting 11-18Year-Old in Their Career Journey”.
Cele patru workshopuri au urmat componentele-cheie ale Meta Career din programele de training pentru consilieri:
• Training pentru consilierii de carieră din școala gimnazială (10 ore) care îi echipează cu abilități pentru a ghida elevii în etapele timpurii ale explorării carierei, ajutându-i să-și descopere interesele și să stabilească obiective inițiale;
• Training pentru consilierii de carieră din liceu (18 ore) care se concentrează pe sprijinirea elevilor în tranziția către educația postliceală sau piața muncii, cu accent pe aplicațiile pentru facultate și planificarea carierei;
• Training în Evaluarea Carierelor (6 ore) care oferă consilierilor instrumentele necesare pentru a administra și interpreta eficient evaluările de carieră, ghidând elevii în procesul de planificare a carierei personalizate;
• Training în Coaching Academic (6 ore) care oferă strategii pentru îmbunătățirea performanței academice a elevilor, concentrându-se pe stabilirea obiectivelor, gestionarea timpului și motivare.
Interviurile cu consilierii școlari și specialiștii care i-au instruit în aceste ateliere pot fi urmărite în podcastul video „Inovațiile în ghidarea carierei”.
Prezentările integrale din cadrul atelierelor pot fi accesate aici, în paralel cu resursele pentru elevi, părinți și consilieri.
MetaCareer oferă servicii de consiliere în carieră școlară, studii în străinătate și consultanță educațională menite să ajute elevii să-și lărgească opțiunile în ceea ce privește învățarea în străinătate, pregătirile viitoare și studiile în străinătate, prin simplificarea procesului de admitere și de selecție a cursurilor pentru studenții internaționali prin consiliere eficientă și facilitarea în descoperirea celor mai bune perspective de carieră. www.metacareer.ro
INACO – Inițiativa pentru Competitivitate este o comunitate non-profit de manageri, consultanți, analiști, experți în domeniul economic, educațional, conectată la rețeaua de specialiști în economia de stat și privată din România.
INACO a adus în atenția comunității școlare și a opinei publice noi orizonturi pentru a îmbunătăți orientarea profesională a elevilor, integrând metode moderne și instrumente digitale inovatoare: Ghidul Meseriilor Viitorului, RoboChat Maria versiunea a doua, Broșura „Instrumente Digitale de Ghidare a Carierei Elevilor” care completează activitatea robochatului Maria, primul consilier vocațional digital pentru elevii din România, care ajută elevii, profesorii, consilierii vocaționali și părinții să descopere meseriile viitorului și să se poată pregăti mai bine pentru acestea.
Echipa de co-autori care a redactat broșura este compusă din consilieri școlari și vocaționali de la CMBRAE (Centrul Muncipiului București de Resurse și Asistență Educațională) și practicieni voluntari la INACO, sub coordonarea Conf. Univ. Dr. Andreea Paul: Adrian Tudor (integrarea versiunii Robochat Maria II), Ana Maria Oancea, Aurelia Florina Stănculescu, Claudia Ana Jarnea, Luminița Doina Mitrofan, Marcela Claudia Călineci, Mirela Mărcuț, Mirela Tanc, Robert Florin Florea, William Cognity, Zilola Navruz.
Parteneri strategici: Meta Career, CMBRAE (Centrul Muncipiului București de Resurse și Asistență Educațională, EduZ Conference 2024: Transforming Learning in the World of AI
Co-finanțatori privați: RBC – Romanian Business Consult, INGENIO Software SA, SCC Erbașu, Transilvania Investments, Infosys
Pentru mai multe informații, contactați: Andreea Paul – 0722.637.140, Președintă INACO Inițiativa pentru Competitivitate
Suntem dornici să aflăm părerea ta. Lasă-ne un comentariu mai jos.