Nerecunoașterea calificărilor profesionale, securitatea socială și taxarea sunt cele mai dese probleme adresate de români centrului SOLVIT, dar prea puțini cetățeni și companii românești cunosc acest mecanism gratuit și rapid de apărare a drepturilor europene.
De la aderarea României la UE până în prezent, 2007-iulie 2018, SOLVIT România a gestionat peste 3.130 de cazuri de nerespectare a dreptului european în Piața Internă Unică, din care a soluționat 1.301 de cazuri, a calculat think-tank-ul INACO – Inițiativa pentru Competitivitate.
„SOLVIT este o rețea europeană pragmatică, fără proceduri birocratice, gratuită și rapidă în soluționare problemelor cetățenilor sau companiilor legate de aplicarea incorectă sau neaplicarea drepturilor europene, coordonată de Comisia Europeană. Pe înțelesul tuturor, atunci când o autoritate publică dintr-un alt stat membru ne încalcă drepturile stabilite de legislația europeană, poate fi activată rețeaua SOLVIT. Este creată din anul 2002. În fiecare stat membru al UE funcționează un centru SOLVIT, inclusiv în România din anul 2007, dar și în țări non-UE: Norvegia, Islanda, Liechtenstein. Termenele de soluționare sunt scurte, de până la 10 săptămâni, și soluțiile sunt practice”, declară Andreea Paul, președintele INACO și conferențiar universitar doctor la Facultatea REI din ASE în domeniul guvernanței economice europene.
„Nerecunoașterea calificărilor profesionale, securitatea socială (pensii, alocații pentru copii, indemnizații de creștere a copiilor, ajutoare de șomaj) și taxarea sunt cele mai dese probleme adresate de români centrului SOLVIT de la înființarea sa. Așadar, sunt aspecte ce țin direct de libera circulație a persoanelor și dreptul lor la ședere pe teritoriul statelor membre UE, dar și de libera circulație a lucrătorilor. În afaceri, companiile reclamă cu prioritate probleme la rambursările de TVA; la libera circulație a serviciilor (prestare transfrontalieră sau stabilire) – autorizații suplimentare sau cerințe nejustificate pentru prestatori autorizați în alte state UE; sau la libera circulație a mărfurilor – solicitarea unor autorizații suplimentare la introducerea pe piață a unor produse, comercializate legal în alte state UE. Dar prea puțini cetățeni și companii românești cunosc acest mecanism rapid de apărare a drepturilor europene, care nu presupune costuri și care este ușor accesibil printr-un formular online”, declară Andreea Paul.
Ungaria, Marea Britanie, Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Italia și Franța sunt țările cele mai active în sesizările depuse la SOLVIT în ultimii trei ani, iar România e abia pe locul 13.
În schimb, Germania, Franța, Italia, UK, Irlanda și Spania sunt țările cel mai des vizate pentru nerespectarea drepturilor europene în această rețea în ultimii trei ani. România este pe locul 11 în UE.
„România este tot pe locul 11 în UE ca recipient net de cazuri în rețeaua SOLVIT, ceea ce înseamnă că sunt depuse mai multe acuzații de nerespectare a drepturilor europene de către autoritățile publice românești, decât semnale venite dinspre cetățenii și companiile românești în relație cu autoritățile europene. La polul opus, ungurii, polonezii și bulgarii sunt cei mai activi emitenți net de sesizări la SOLVIT”, susține președintele INACO.
În anul 2018, SOLVIT România a gestionat, până în luna iunie, 203 de cazuri concrete și a soluționat 64 dintre ele, restul fiind respinse sau încă nesoluționate. O sesizare primită din partea unui cetățean sau a unei întreprinderi cu sediul în UE trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii pentru a fi admisă și gestionată de rețeaua europeană SOLVIT:
să fie vorba despre neaplicarea sau aplicarea necorespunzătoare a dreptului UE de către administraţia unui stat membru;
să existe un element transfrontalier european;
foarte important: să nu existe deja o acţiune în justiţie pentru soluţionarea sa.
Nu mai mult de unul din 10 cazuri rămân anual nesoluționate, iar 9 din 10 cazuri admise sunt soluționate în medie în România, informează organizația neguvernamentală INACO.
Solicitările pot fi adresate SOLVIT printr-un formular online disponibil pe pagina web http://ec.europa.eu/solvit/index_ro.htm, prin e-mail solvit@mae.ro, prin telefon TelVerde SOLVIT 0800 672 507 sau 0374 300 270 (număr apelabil din străinătate).
Desigur, sunt situații în care cetățenii sau companiile europene reclamă nerespectarea legislației UE de către autoritățile române. De pildă, este cazul unei societăți de transport rutier cu sediul fiscal în Bulgaria care a achiziționat servicii în România – combustibil, taxe rutiere de acces și taxa de utilizare a drumurilor, cazare, plătind inclusiv TVA-ul aferent. Neavând rezidența fiscală în RO, societatea a depus, prin intermediul portalului electronic pus la dispoziţie de către Bulgaria o cerere de rambursare a TVA-ului. 6 luni mai târziu, societatea încă nu primise nicio decizie privind sumele aprobate pentru rambursare. SOLVIT BG a contactat SOLVIT RO și a indicat faptul că în concordanță cu prevederile Directivei europene privind TVA-ul, rambursarea ar fi trebuit făcută în termen de 4 luni de la depunerea cererii (art.19 din Directiva 2008/9/CE de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoare adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare). SOLVIT RO a contactat ANAF, iar în 4 săptămâni a fost emisă decizia privind rambursarea TVA-ului solicitat, în acord cu prevederile Codului Fiscal și a Normelor sale de aplicare. Situații similare au fost soluționate și pentru societăți din Cehia sau Danemarca.
„Când vine vorba de afaceri, companiile românești sunt abia pe locul 26 în UE în activarea rețelei SOLVIT în ultimii trei ani. Cele mai active companii care apelează la rețeaua SOLVIT provin din Germania, UK, Belgia, Spania, Danemarca, Polonia, Slovenia, Olanda, Finlanda și Portugalia”, conchide președintele INACO.