Politica, o industrie privată care nu mai apără interesele publice. E posibilă o reformă a necompetitivei industrii politice?

Autori: Andreea Paul și Bogdan Dumitrescu

V-ați întrebat probabil, la fel ca și noi, de ce nu reușim să construim un spital, să rezolvăm problema școlilor sau a infrastructurii de 27 de ani? De ce s-a ajuns la cea mai gravă deprofesionalizare a decidentului public și politic din istoria României, parcă la batjocură față de opinia publică? Am găsit câteva răspunsuri în urma unor lecturi recente foarte interesante. Să nu ne spuneți că sunt unele oaze de profesionalism sau de bune intenții locale, căci știm bine asta, în tot spectrul politic – aici abordăm funcționarea sistemului politic ca întreg care a eșuat în livrarea rezultatelor mari, care a dezamăgit cetățenii și i-a îndepărtat de politică. Din păcate, aceste oaze nu au puterea de a restabili un mediu politic sănătos.

Am structurat răspunsurile astfel pentru a vi le împărtăși:

1. Politica românească este în realitate o industrie privată de câteva miliarde de euro, NU o instituție publică. Deși nu a livrat rezultatele așteptate în ultimele trei decenii, nu există nicio responsabilitate față de rezultate și nici respect față de cetățeni. Cu cât ai rezultate mai slabe, cu atât ești mai promovat în politică dacă servești interesele economice private ale grupării.
2. Partidele politice nu vor soluții și acțiuni reale – ele resping oamenii bine pregătiți profesional și numesc prostovani -, dar vor probleme permanente nesoluționate și catastrofe pe marginea cărora să se certe în spațiul public, mimând politica și interesul cetățeanului. Așa au apărut sinecurile politice și așa s-a creat un sistem aiuritor și complet necompetitiv de salarii privilegiate și pensii speciale pentru clientela directă politică care nu se mai corectează de ani buni, ci se tot înrăutățește.
3. Avem doi mari jucătorii politici care își urmăresc propriile interese private și nu interesul public – duopolul politic actual blochează competiția reală, independenții nu au șanse reale în politică, iar compromisul intre cei doi actori mari politici apare doar atunci când se întărește duopolul politic, pentru interesul cetățenilor nici vorbă (vezi cazul clar al alegerilor primarilor dintr-un singur tur – un viciu grav de democrație și reprezentare).
4. Segmentarea cetățenilor între cele două partide mari are loc doar pe bază de frică și ostilitate alimentată la adresa adversarului politic. Nu există o concurență politică autentică sau vreo competiție de soluții.
5. Sistemul politic actual este principalul blocator al progresului în România și de unul singur nu se va auto-corecta sau auto-însănătoși. RESETAREA INTEGRALĂ și COMPLETĂ a sistemului politic actual se impune pornind de la reforma procesului electoral, reforma guvernării, a finanțării politicii și prin reinventarea filantropiei politice, nu prin pași individuali sau prin pansamente pe ici-colo.

Să vedem cum stă treaba peste ocean. Institutul pentru Strategie și Competitivitate al Universității Harvard a dat publicității luna aceasta un raport intitulat „Why Competition in the Politics Is Failing America” – „De ce competiția politică face America să decadă„. Analiza semnată de Katherine M. Gehl, cunoscut om de afaceri și CEO american și de Michael E. Porter, președintele Institutului amintit și profesor renumit dedicat competitivității la Universitatea Harvard, se bazează pe cercetări și statistici amănunțite ale situației actuale din politica dar și din economia Statelor Unite.
Autorii, care se delimitează de orice influență politică, atrag atenția asupra situației fără ieșire din sistemul politic actual, care nu mai aduce nici un fel de beneficiu cetățenilor americani, arătându-și totala lipsă de funcționalitate. Sistemul politic american este analizat de cei doi specialiști în economie ca o industrie, ca o industrie politică, care și-a arătat ineficiența în ultimele decenii.
„Industria politică americană” este o „ramură economică” bipolară a Statelor Unite, care are și un buget, estimat la 16 miliarde de dolari.
Nu este nimic neobișnuit ca o industrie să aibă doi poli, democrații și republicanii – doar în industria sucurilor există Coca și Pepsi Cola – neobișnuit și total blocant este, în viziunea coautorilor Raportului, faptul că participanții bipolari (în toate sensurile cuvântului) fac ei înșiși regulile competiției. La sucuri arbitrul e altul.
Sistemul politic american nu este defect, el face exact ceea ce a fost proiectat să facă din 1860, după apariția Partidului Republican. Problema este că sistemul nu mai aduce beneficii cetățenilor.
Cele două partide, care sunt și arbitrii și reglementatorii jocului politic, nu au interesul să creeze consens – și în cauză este arătat cum în ultimele decenii marile măsuri legislative au fost luate doar cu majoritatea absolută a câte unui singur partid. Jocul este simplu și scoate din desfășurarea lui chiar comunitatea cetățenilor: partidele nu vor să convingă majoritatea populației Americii, ci doar să își îndoctrineze și să își fidelizeze propriul electorat, democrat sau republican. Ideologia primează, nu interesul social sau economic general. Iar electoratele total antagonizate ale celor două partide sunt în fapt, ca și în țara noastră, în jur de 30% din populația totală. Electoratele văd vinovății numai în „ceilalți” și nu sunt îndemnați de nicio forță politică spre comuniune. Problemelor industriei politice li se adaugă, desigur, și marile interese economice legate de finanțarea partidelor.
Republicanii și democrații au instituit împreună și separat reguli, multe ținând de finanțare, care blochează foarte dur șansele sau chiar apariția unor politicieni independenți sau a unor terțe forțe politice care ar putea să le atace statutul de duopol etern la conducerea țării.
Michael E. Porter, aplică pe sistemul industrial politic analiza proprie a celor cinci forțe care stimulează competitivitatea în economie – competiția internă, influența externă a finanțatorilor, a votanților, a cetățenilor care nu votează și ia în considerare și potențialitatea apariției unor modalități noi de a face politică sau a altor forțe politice. Rezultatul analizei este catastrofal. Industria politică, responsabilă de sistemul de sănătate, de educație, de cel legislativ etc. ocupă cel mai slab loc între elementele mediului de afaceri american – stă mai prost decât infrastructura, fiscalitatea, inovația, managementul de business etc. Iar situația se degradează accelerat.
Raportul, denumit atât de dur, are totuși un subtitlu dătător de speranță și soluții: „O strategie de revigorare a democrației noastre”.
În acest sens, o bună parte a studiului sugerează câteva căi de ieșire din blocajul industriei falimentare numită politica tradițională americană.
Gehl și Porter instituie patru reguli simple de revitalizare a politicii: soluții practice și eficiente pentru rezolvarea marilor probleme ale națiunii cu implicarea maximală a cetățenilor / acțiune, nu expectativă în aplicarea soluțiilor legislative sau administrative propuse / consens cetățenesc cât mai majoritar pentru soluțiile propuse de politică / respectarea Constituției și a drepturilor tuturor cetățenilor.
Studiul propune regândirea sistemului electoral american – atât de complicat și chiar matematic nereprezentativ. Trump a câștigat Președinția cu mai puține voturi ale cetățenilor decât Hilary Clinton – de vină fiind sistemul electorilor, sistemul „câștigătorul ia totul” etc.
Se propune o reformulare a regulilor de participare la dezbaterile electorale, care, foarte restrictive, descurajează și împiedică apariția candidaților de marcă.
O mare schimbare ar trebui făcută, după părerea celor doi, în sistemul de guvernare, ei propunând o Comisie de Reformă Legislativă, care să corecteze erorile legislative care se perpetuează, Comisie alcătuită la nivel de experți, nu politic.
Autorii consideră că ar trebui profund reformată circulația banilor dinspre business spre politică spre un plus de transparență și spre dispariția intereselor unor grupuri de afaceri în favoarea unor comunități extinse de cetățeni donatori.

La ce poate folosi acest raport academic foarte specific american celor care gândesc soluții pentru politica românească?

Sub materialul video de pe YouTube (bit.ly/2fbm3Sn) al celor doi autori despre raport este scris un prim comentariu foarte bun în acest context: „Extrem de aplicabil (poate la o altă scară) pentru surprinzător de multe țări”…
Întrebarea care se pune este dacă descrierea situației din politica americană este într-un anumit fel asemănătoare cu cea din țara noastră. Și ea chiar este: și noi avem un sistem bipolar: PSD – PNL / stânga politică – dreapta politică. Și la noi cetățenii se simt nereprezentați. Și la noi se simte „pe viu” că „industria politică” încetinește economia reală, dezvoltarea și competitivitatea.
Atunci descrierea bolilor și soluțiile de vindecare ale sistemului politic din raportul american ar putea fi aplicate și în sistemul politic românesc?
Lucrurile trebuie analizate ceva mai atent, luând în considerare și diferențele specifice prin care România s-a făcut remarcată dintotdeauna și particularitățile unice ale sistemului politic american.
Ideologizarea foarte marcată a electoratului american din cele două tabere nu își are oglindirea în România. Aici chiar suntem cu un pas înaintea partenerilor din NATO: la noi ideologiile de tip antagonist stânga / dreapta au cam dispărut. Stânga fură nestingherită măsuri de dreapta pentru programele economice de la dreapta, iar dreapta face electoral promisiuni hiperstângiste înainte de alegeri.
Antagonismul, real, din politica românească vine din existența unor teme exterioare uneori (deseori) chestiunilor real polarizatoare: tineri / bâtrâni; oraș / sat; corupții sunt întotdeauna „ceilalți” etc.
La noi banii (legali, albi) din politică sunt prea puțini, nu sunt în exces, ca în America. La ultimele alegeri s-au redus extrem mijloacele financiare și fizice de realizare a campaniei electorale, silind multe fonduri electorale să devină negre și transformând comunicarea politică în aproape absolută tăcere.
Și aici suntem cu niște pași „înaintea” americanilor. Sponsorizăm de la Stat partidele, ca să nu fie influențate de nimeni, am redus aproape la zero campaniile electorale și comunicarea electorală pentru a împiedica „abuzul” de dezbatere politică reală, legea lobby-ului nu se dorește a exista de 27 de ani pentru a împiedica totalmentele șansele traficului de influență.
România ar trebui să facă un gest ferm pentru reforma politicului pentru a permite creșterea competitivității României – țară care ar lua măsuri fiscale, administrative, legislative în favoarea interesului larg al cetățenilor români care vor dori să câștige mai mult, e adevărat, dar care vor crea și locuri de muncă și prosperitate.
Însă cele patru reguli sus-amintite de revitalizare ale politicii din studiul american pot folosi oricum în orice țară, așadar și la noi.
Pe scurt: soluții concrete la problemele naționale acceptate consensual, aplicate activ, respectând Constituția și drepturile tuturor.
La noi problemele legate de sistemul electoral sunt mari, dar din alte motive decât peste Atlantic – liste de partid / sistem uninominal / un singur tur la alegerile locale etc. care duc la o selecție uneori aberantă a parlamentarilor și aleșilor locali.
Comisia de Reformă Legislativă cu experți în componență ar fi și ea ideală pentru un Parlament blocat să adopte până și modificările legislative obligatorii venite de la Curtea Constituțională…
Recomand citirea întregului raport Gehl & Porter cât mai multor politicieni și economiști. Pentru inspirație:
http://www.hbs.edu/competitiveness/Documents/why-competition-in-the-politics-industry-is-failing-america.pdf