Legăturile dintre educație, piața muncii, etică, morală și viitor s-au rupt. Diagnostic, consecințe și soluții.

Educația de azi față în față cu harta meseriilor viitorului. Pledoarie pentru introducerea educației digitale în clasele primare

 

Andreea Paul,

Președintele think-tank-ului INACO – Inițiativa pentru Competitivitate

Conf. Univ. Dr. La Facultatea REI – ASE

A început, din nou, anul școlar elementar și universitar, cu aceleași lipsuri și viziuni. Începem antrenamentul minților care nu au plecat (încă) din țară și ne uităm cât mai realist putem la tabloul de ansamblu, în câteva puncte critice structurale, fără a le epuiza, desigur. Mai jos sunt consemnate câteva realități punctuale din sistemul de învățământ din România de azi, puncte nevralgice a căror îmbunătățire este strict necesară pentru ca tinerii noștri să intre cu șanse reale pe viitoarea piață a muncii:

1. Avem din ce în ce mai puțini tineri. Nu doar că se îngustează numeric generația tânără, dar gradul ridicat de părăsire timpurie a școlii, de 18,5% (Eurostat, septembrie 2017), este în creștere față de anul 2012 (17,4%) și nu în scădere – așa cum își propun documentele oficiale care au avansat ținta de 11,3% până în anul 2020. Sarabanda decizională din jurul școlilor profesionale, sărăcia și sacrificarea prin fapte a calității resursei umane ca obiectiv strategic național a dus la aceste realități negative.
2. Rezultatele tinerilor noștri, comparativ cu alte state europene sau ale lumii, sunt evidențiate de testele internaționale PISA (acronimul folosit de OECD pentru testarea tinerilor de 15 ani la evaluarea cunoștințelor de matematică, științe și citire) care au loc din 3 în 3 ani. România este pe locul 46 din 70 de ţări analizate, în cădere la toate categoriile: matematică, ştiinţe şi citire în anul 2015 faţă de anul 2012 – țintele oficiale asumate în documentele guvernamentale strategice de a aduce calitatea sistemului educațional românesc pre-universitar la jumătatea ierarhiei mondiale în testele PISA a fost ratat dezastruos.
3. Nivelul tinerilor sub 25 de ani care nu sunt încadrați profesional și nici nu urmează un program de educație sau formare profesională în 2017 se ridică la 15,2%, la distanță de peste 3 puncte procentuale față de media UE de 12% (Eurostat, 2018). Să ne reamintim de lipsa infrastructurii elementare din atât de multe școli ale țării sau de lipsa profesorilor pasionați și bine pregătiți care să inspire și să atragă elevii?!
4. România este pe ultimul loc în UE la ponderea resursei umane angajate în știință și tehnologie. Ori, cu cât resursa umană angajată în știință și tehnologie are o pondere mai mare, cu atât nivelul de trai este mai ridicat. Doar 20% din nevoile pieței de profesioniști în științe, tehnologie și inginerie este acoperită în prezent în România, iar decalajul se adâncește între oferta universitară și meseriile viitorului. Oferta educaţională bazată pe tehnologiile informaționale și de comunicații nu reprezintă cel puţin 30% din programele educaţionale obligatorii la nivel naţional şi nici cel puţin 50% în zonele de locuire vulnerabilă, aşa cum propune Strategia Națională pentru Competitivitate a României 2015-2020.
5. Legile noastre impun alocări de 6% din PIB pentru educație și de 1% din PIB pentru cercetare – ținte niciodată atinse. Educația a fost mereu finanțată în jurul lui 3% din PIB, la jumătatea țintelor oficiale. Cheltuielile publice cu cercetarea-dezvoltarea în România în 2016-2018 au fost la un nivel extrem de scăzut și în continuă scădere, de doar 0,48% din PIB: din care 0,21% este finanțarea publică în 2016, 0,2% în 2017 și 0,18% în 2018, iar 0,27% este finanțarea privată în 2016, conform ultimelor date oficiale disponibile (Eurostat, 2018), în dezacord total cu tendințele europene de creștere a acestora.

Contează mai puțin că ne plasăm sub Bulgaria sau Ungaria la competitivitatea educației, ceea ce contează cu adevărat este necorelarea sistemului de învățământ românesc cu nevoile de azi și de mâine ale pieței muncii, dar și distanța la care ne aflăm azi față de tinerii din Singapore, Japonia, Elveția, Estonia sau Suedia.

 

Consecințele unor asemenea realități din educație sunt grave.

 

1. Legătura dintre educație și piața muncii s-a rupt. Calitatea sistemului de educație și de formare continuă nu a reușit să asigure corelarea cu piața muncii actuale. Nu cunosc niciun antreprenor sau decident public care să fie mulțumit de calitatea resurselor umane și cu toții reclamă nevoia de meseriași și de angajați cu pregătirea potrivită pe care nu îi mai găsesc azi pe piață. Toate analizele de resurse umane și ale companiilor ridică nevoia forței de muncă pe primele locuri la blocajele de dezvoltare. Școala însăși și-a mediocrizat la niveluri îngrijorătoare cadrele didactice, iar nevoia de resurse umane calificate este arzătoare în sistemul de învățământ.
2. Legătura dintre educație și etica muncii s-a rupt. Sistemele publice de învățământ sunt viciate grav de practicile ilegale ale cadourilor în școală, de practicile imorale ale meditațiilor cu aceiași profesori de la clasă – cel mai puternic semnal al calității scăzute a ofertei educaționale de la clasă, de politizarea funcțiilor de conducere în școli etc. care distruge mentalitatea colectivă a eticii, integrității, a pasiunii pentru carte, pentru muncă cinstită și colaborativă. Insulele de excelență nu salvează realitatea de ansamblu, dar ne lasă o fărâmă de speranță că se poate și altfel, mai bine, la noi.
3. Legătura dintre educație și viitor s-a rupt. Curricula școlară și universitară nu reușește să țină pasul cu dinamica pedagogică, digitală, antreprenorială, științifică și tehnologică (care servesc afacerilor și locurilor de muncă ale viitorului) și nici cu adaptarea prin personalizare și flexibilizare la abilitățile reale și pasiunile copiilor noștri. România are cea mai modestă economie inovatoare din UE… și, mai grav, cu cea mai accentuată viteză de deterioare a performanțelor inovatoare din UE. Perspectivele sunt și mai incerte dacă reușim să conștientizăm semnalele date de Forumul Economic Mondial în Raportul Global al Competitivității 2017-2018, care ne arată că din cele 137 de ţări ale lumii analizate, România se află în topul rușinii mondiale la indicatori cheie ai viitorului, pe locurile: 133 la achiziția noilor tehnologii de către guvern; 132 la capacitatea de a reține resursele umane talentate în țară; 131 la capacitatea de a atrage resursele umane talentate în țară; 126 la disponiblitatea capitalurilor de risc; 110 la capacitatea companiilor private de a investi în cercetare-dezvoltare-inovare, ca să dau doar câteva exemple.

Există totuși soluții pe care putem să le aplicăm.

1. Tratarea educației ca temă de securitate națională. Fiecare copil trebuie să meargă la școală, indiferent de regiunea din care provine sau de nivelul de trai al familiei sale!
2. Investiții în infrastructura de bază și în noile tehnologii ale educației pentru a inspira, motiva, stimula imaginația, pentru creșterea relevanței educației. Modul în care ne educăm copiii se schimbă azi radical în lume, ținând cont de potențialul uriaș al noilor tehnologii și al meseriilor viitorului. Noi actori intră în sala de clasă: de la profesorul robot dotat cu inteligență artificală și empatie, la școli-laborator inteligente, având un curriculum personalizat, așadar mult flexibilizat și adaptat la nevoiile elevilor. Investițiile anuale în tehnologiile educației ating record după record în cele mai avansate țări ale lumii, cu creșteri de 30% anul trecut de exemplu în SUA, dar nu și la noi. Ceea ce nu se schimbă este motorul principal al educației: INSPIRAȚIA. Mai inspiră azi școala copiii noștri? Cât de des auziți că se plictisesc copiii la școală? Câte dintre lecțiile critice pentru fericire sau pentru succes le-ați dobândit în scoală? Unde cultivăm sau stimulăm imaginația, ideile nebunești în școală? Nu putem continua cu memorarea de fapte, date și figure – unul dintre motivele părăsirii timpurii ale școlii. De ce e importantă imaginația? Pentru că vizionarii, antreprenori sau inovatori, mai intâi visează, apoi creează lumea de mâine.
3. Flexibilizarea și diversificarea curriculei școlare, mult mai multă practică, joc și demonstrație, comunicare, gândire critică și interactivitate pentru a crește relevanța educației. Un singur profesor la oră între patru pereți ține de educația trecutului. Exemplele de reușite individuale și colective merită aduse în școală. Experimentarea este mult mai motivantă și atrage copii spre școală. Se știe că noi reținem cam 90% din ceea ce facem, 30% din ceea ce citim și doar 20% din ceea ce auzim. Eliberarea imaginației și a curiozității este esențială. Capacitatea de a pune întrebări va fi cea mai importantă abilitate într-o lume cu un trillion de senzori și baze de date mari, cu mașini de învățare, redare și roboți care ne vor răspunde la orice întrebare 24 de ore din 24, 7 zile din 7, indiferent de vârsta pe care o avem. Școlile profesionale sunt o necesitate a prezentului și a viitorului deopotrivă, în măsura în care se reorientează spre acele meserii care nu presupun repetitivitate, efort fizic și riscuri pentru om – care sunt într-o accelerată cursă a automatizării. Într-o lume inundată de idei, adeseori contradictorii, pretenții nefondate, titluri înșelătoare și dezinformare, este foarte important să învățăm să depistăm semnalul esențial într-o mare de zgomot.
4. Alfabetizarea digitală și tehnologică devine la fel de importantă ca și alfabetizarea funcțională, ca să nu condamnăm tinerele generații la inutilitate pe piața muncii în viitor. De la Suedia, până la Republica Moldova, s-a introdus educația digitală în curricula obligatorie a clasei întâi, așadar, chiar din școala elementară, începând cu anul 2018. INACO a lansat propuneri similare Ministerului Educației, încă fără reacții faptice.
5. Mai multă etică și empatie în școală, pornind de la cadrele didactice ca repere umane. Dilemele morale ale prezentului și viitorului nu sunt tratate așa cum se cuvine în școala de azi. Copiii și tinerii noștri au nevoie de un compas moral autentic. Îl găsim azi din ce în ce mai greu. Dacă nici în scoală, atunci unde?

 

România este cea mai modestă economie inovatoare din UE…

 

Sursă: CE, https://publications.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/6e1bc53d-de12-11e6-ad7c-01aa75ed71a1/language-en/format-PDF/source-31234102

 

…și cu cea mai accentuată viteză de deterioare a performanțelor inovatoare din UE!

Sursă: CE, https://publications.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/6e1bc53d-de12-11e6-ad7c-01aa75ed71a1/language-en/format-PDF/source-31234102

 

Există inițiative care încearcă să re-eficientizeze școala românească și să ajute la conectarea educației la realitățile lumii

În data de 10 septembrie, în prima zi de școală a anului pre-universitar, INACO – Inițiativa pentru Competitivitate a lansat Ghidul Meseriilor Viitorului, o inițiativă inspirațională pentru elevi, părinți și cadrele didactice, un tur virtual al celor mai noi meserii, ale celor mai avansate practici tehnologice, de producție și educaționale din lumea de astăzi.

De ce Ghidul Meseriilor Viitorului în licee? Pentru că sistemului nostru educațional îi lipsește un asemenea demers, care să înfățișeze elevilor din clasele terminale din liceu perspectiva reală a pieței muncii pe care se pregătesc să intre. INACO a conceput acest proiect, care pe lângă Ghid are și o serie de traininguri asociate, pentru ca revoluția inteligenței digitale 4.0. să nu surprindă sistemul nostru de învățământ sau ceilalți factori implicați în desenarea pieței muncii din România cu ochii închiși sau privind în altă parte. Pentru ca tendințele economice ale viitorului și noile locuri de muncă să fie înfățișate tinerilor. INACO a structurat Ghidul Meseriilor Viitorului pentru a argumenta nevoia de creativitate, de adaptabilitate și de interdisciplinaritate ca principale abilități pe care școala și societatea sunt chemate să le cultive tinerei generații.

Viitorii angajați din România și din întreaga lume vor munci mai puțin și mai inteligent, în tot mai multe locuri de muncă cu program flexibil, pe o piață a muncii în care până în 2030 două treimi dintre locurile de muncă vor fi radical schimbate.

Cum se adaptează școala românească la aceste tendințe? Actualmente, în niciun fel, alocând cam tot timpul studiului teoretic, fără a încerca măcar să aducă tinerii cu “picioarele pe pământ”, cu fața spre realitățile economice, tehnologice aflate în rapidă schimbare. Practica, internshipul, contactul cu realitatea afacerilor, industriei sau agriculturii sunt cuvinte rare în sistemul românesc de educație.

În sensul acestei lipse a sistemului de învățământ, este realmente o provocare fiecare întâlnire de prezentare a Ghidului Meseriilor Viitorului din cele 14 licee bucureștene în care se desfășoară proiectul INACO. Surprindere, dialoguri incitante, idei deosebite, interes general din partea elevilor, părinților și cadrelor didactice. Despre toate acestea INACO va prezenta la începutul anului 2019 concluziile legate de dorințele și opțiunile profesioanale ale participanților, bazate pe răspunsurile la sondajele derulate în perioada septembrie – decembrie 2018. Rezultatele se întrevăd deja a fi surprinzătoare pentru spațiul public românesc.