Propunerea INACO de a stopa cadourile în școală a primit un răspuns favorabil din partea Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Răspunsul oficial este atașat aici.
INACO a propus ca metode concrete de colaborare și acțiune: notificarea tuturor directorilor de școală și a personalului aferent cu privire la campania STOP CADOURILOR ÎN ȘCOALĂ și implicarea tuturor asociațiilor de părinți pentru a opri practica strângerii de fonduri în scopul cadorisirii cadrelor din învățământ. În paralel, INACO a propus Ministerului Educației crearea unui SISTEM DE ALERTĂ telefonic și on-line, unde să poată fi semnalate cazurile în care educatorii, învățătorii sau profesorii primesc atenții sau părinții cheamă la strângerea de fonduri pentru cadouri adresate cadrelor din învățământ. Nu vorbim despre florile oferite din respect și recunoștință, ci despre cadouri. Codul Etic ar trebui urgent completat în acest sens.
Aceste practici bine înșurubate în mentalul colectiv nu sunt sănătoase educației copiilor noștri și nu le servește sistemului propriu de valori pe care avem obligația să îl transmitem cât mai corect ne stă nouă în putere. Vom anunța rezultatele concrete ale parteneriatului nostru cu ISMB de îndată ce le punem în practică. Sper să agreăm noi pași pragmatici, care să servească acestei campanii etice, cu toți cei direct implicați: părinți, învățători și profesori, elevi, ONG-uri, mass-media, instituțiile publice și private, societatea în ansamblul său. Nu va fi ușor, dar cred că putem schimba lucrurile în bine împreună. Există deja școli sau clase care interzic cadourile pentru învățători și profesori, iar aceste bune practici ar trebui generalizate.