Autor: Andreea Paul INACO – Sunteți pregătiți să dați o mână de ajutor? |
În contextul lipsei de echipamente de protecție pentru personalul medical din sistemul sanitarromânesc, echipa de voluntari INACO s-a mobilizat pentru a strânge fonduri și echipamentelenecesare pentru personalul medical de la Spitalul Militar Central din București, SpitalulUniversitar din București și Spitalul Palazu din Constanța.
Echipa de voluntari a think tank-ului INACO-Inițiativa pentru Competitivitate a făcut o donațiede 5.000 de euro pentru utilarea spitalelor cu panouri, tuneluri și cabine care să asigure spațierede protecție la Spitalul Universitar din București și la Spitalul Palazu din Constanța.
„Știu că suntem doar o picătură de ajutor într-un ocean de nevoi. Mulțumim cadrelor medicale, respectăm lupta lor pentru viața pacienților și suntem onorați să putem contribuicu o bucățică din priceperea noastră, într-o acțiune civică colaborativă coordonată de INACO. Avem noi solicitări primite de la Spitalul Colentina și ȋncercăm să ajutăm și acolo.
În urmă cu 3 ani, când am pornit INACO, am crezut cu tărie că investiția în educație e șansa noastră ca națiune, ȋnsă nu mi-a trecut prin gând că cele patru Smart Lab-uri create până acum vor produce viziere de protecție necesare cadrelor medicale în aceste momente grele”, a declarat Andreea Paul, fondatoarea și președinta INACO.
Inițiativa de utilare a spitalelor cu astfel de cabine de dezinfectare aparține Magdei Bei, fondatoare și CEO Graphtec Constanța, companie producătoare de mobilier comercial și standuri expoziționale. INACO susține financiar acest demers.
Aceste cabine de dezinfectare sunt foarte apreciate de personalul medical în procesul de triere a pacienților, astfel încât în secțiile medicale să nu pătrundă pacienți netestați. Cabinele pentrudecontaminare vor ajunge săptămâna viitoare, cu sprijinul producătorului Graphtec.
Acțiunea de strângere de fonduri continuă până la utilarea completă a tuturor etajelor.
De asemenea, 40 de viziere asamblate de voluntarii INACO și membrii echipei SmartLab Moisil au ajuns săptămâna la Spitalele Colentina și Militar din București. Suportul pentru viziere a fost produs cu ajutorul imprimantelor 3D ȋn laboratorul inteligent Moisil, al patrulea din seria celor pe care INACO le-a pus în funcțiune în ultimul an. Echipa de la SmartLab continuă să imprime suporturi, prin contribuția Oanei Chiac și a directoarei Colegiului Național “Grigore Moisil”, Dana Bobocea. FabLab a pregătit componentele transparente pentru montaj, care au fos completate de voluntarii INACO cu banda protectoare autoadezivă pe vizieră.
Se lucrează în continuare la asambalarea de viziere – capacitatea de producție este de circa 20 de bucăți zilnic.
INACO a donat alte 30kg de cafea, 1 kg de ceai și pahare de unică folosință de la Tucano Coffee medicilor rezidenți de la linia de urgență Telverde a Institului Național de Sănătate Publică, cu sprijinul Delicatese Florescu și a Nataliei Brașovean – sufletul Tucano Coffee, cărora le mulțumim.
Diana Stanciulov ni s-a alăturat și am completat donația cu 150 de borcane de Magiun de Topoloveni pentru medicii rezidenți de la Telverde. Bibiana Stanciulov, producătoarea Magiunului de Topoloveni, membră INACO, a contribuit cu o donație în produse alimentare bio, și pentru echipa medicală de la Militar. Mulțumim Bibianei și Dianei Stanciulov, sufletele Sonimpex!
Astăzi avem o promisiune de o nouă donație de 20 de kg de cafea de la Delicatese Florescu.
INACO mulțumește tuturor donatorilor care s-au implicat, Iuliei Bojiță care a donat 2500 lei și Irinei Stanciu care urmează să doneze încă 1.900 euro pentru un nou etaj echipat cu cabine de dezinfectare.
*****************************************************************************
INACO – Inițiativa pentru Competitivitate este o comunitate cu peste 60 de experți voluntari – economiști, sociologi, psihologi, antreprenori, mentori, futurologi, inovatori sociali, specialiști în digitalizare, știință și tehnică, în relații internaționale, branding, comunicare și PR, social shaper, global futurist. INACO dezvoltă politici publice alternative pentru competitivitate locală prin colaborare, donații și voluntariat în rețele integrate civice-private-publice. INACO crede că raportarea la tendințele tehnologice, științifice, economice și sociale ale viitorului prin educație digitală inteligentă și consiliere vocațională este obligatorie pentru competitivitatea și fericirea tinerilor. Scopul transformator al INACO este să asigure acces gratuit tuturor elevilor României la educație digitală inteligentă, prin construcția de Smart Lab-uri în toate unitățile de învățământ din ţară și instruirea profesorilor. Momentan, există patru Smart Lab-uri în România create de INACO: la Şcoala Gimnazială nr. 45 “Titu Maiorescu”, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Național Grigore Moisil – toate din București și Smart Lab pe platforma Măgurele Science Park. INACO a publicat Ghidul Meseriilor Viitorului – aflat la a doua sa ediție, Ghidul surselor educaționale on-line gratuite pentru școlari, Ghidul surselor de finanțare pentru companii – aflat la a noua sa ediție, Ghidul Locurilor de Muncă disponibile în criza COVID, toate liber accesibile on-line pe site-ul www.inaco.ro.
Și tu poți contribui! Implică-te! Împreună reușim!
Mesaj Video: https://business.facebook.com/andreea.maria.paul/videos/660854328051148/?business_id=817178985027314
#VoluntariINACO #SmartLabMoisil #AugustinDima #DanaBobocea #ChiacOana #BibianaStanciulov #AndreeaPaul #SpitalulMilitar #Viziere #Imprimante3D
Marcela Popescu
iunie 6, 2022 @ 2:42 pm
Foarte Frumos!