IA, educație și supraviețuire

Autor: Mariana Nicolae

Suntem asaltați continuu de știri dramatice, false sau reale are mai puțină importanță, important este să ne agațe atenția suficient pentru a da clic pe ele și a contribui, adeseainvoluntar, la succesul unui proiect despre care adesea nici nu suntem conștienți. Eventual, mult mai târziu, aflăm că am fost manipulați, atrași, agățați de troli sau alte creaturi generate de cei pricepuți la scris coduri, sau alți algoritmi, sau … ceea ce am început să numim din comoditate cu prescurtarea atotcuprinzătoare IA – inteligența artificială. 

Acum vreo 2 săptămâni la Davos, la Forumul Economic Mondial, unde se-ntâlnesc bogații și puternicii lumii pentru a dezbate problemele critice ale omenirii, antropologul Yuval NoahHarari a oferit câteva „adevăruri usturătoare”. Iată pe foarte scurt ce a spus Harari.

Societatea omenească are mult prea multe probleme în prezent și este dificil să ne concentrăm pe cele mai critice pentru a le rezolva. Dar trei reprezintă chestiuni de supraviețuire. Ele sunt, în opinia lui Harari, războiul nuclear, colapsul ecologic și perturbarea tehnologică. Primele două sunt deja bine cunoscute, dar perturbările provocate de tehnologie nu sunt încă suficient de bine înțelese. Tehnologia în sine este un instrument neutru, dar utilizatorii ei sunt oameni suficient de diverși pentru a ne imagina scenarii diverse. De la o lume minunată în care inteligența artificială va permite oamenilor să trăiască așa cum își doresc și sunt capabili să viseze, adică să-și împlinească potențialul uman, la coșmarul unei omeniri în care roboții iau decizii pentru sclavii umani, variantele sunt multiple în funcție de educația și gusturile scenariștilor și de publicul țintă pe care și-l doresc. 

Harari consideră că perturbările tehnologice pot schimba chiar semnificația vieții omenești așa cum o știm azi în special prin crearea unei clase globale de oameni inutili, dar și al unui nou tip de colonialism bazat pe puterea datelor și pe dictaturile digitale. 

Avertismentul usturător (blistering warning) al lui Harari, pe care Google translate (exemplu de IA în acțiune) îl traduce ca “avertisment fulgerător”, este extrem de provocator și ar trebui să dea de gândit nu doar fiecăruia dintre noi ci, în primul rând, decidenților noștri politici.

De ce? Pentru că România este deja o colonie neinvadată de armate tradiționale, ci de entități care, odată cu utilitățile principale, cu majoritatea serviciilor bancare și sanitare, ne-au luat și datele care se generează prin utilizarea lor. Ce spune Harari se pare că este atât de important că lumea îl ascultă și The New Yorker îi dedică un articol probabil mult prea lung pentru a fi citit de multă lume azi. În el Harari este citat ca declarând unui reporter ucrainian că “Libertatea depinde într-o mare măsură de cât de mult te cunoști pe tine însuți și trebuie să te cunoști mai bine decât, să zicem, guvernul sau corporațiile care încearcă să te manipuleze.”

Dar nu este oare cunoașterea de sine elementul cheie al oricărei educații semnificative? Și, de altfel, n-a fost dintotdeauna? Începând cu oracolul din Delphi și până la analiștii de success ai secolului XXI majoritatea programelor de succes au această premiză la bază. Și nu trebuieprea multă demonstrație pentru a sublinia că instruirea, procesul educativ așa cum îl știm azi în marea majoritate a instituțiilor publice de învățământ, are o mare influență asupra șanselorde dezvoltare ale persoanei. Sigur că discuțiile despre educația din România sunt continue și, ca peste tot în lume, tendențioase. În funcție de categoria socială și profesională a opinenților și a accesului lor la informații. Stați așa. Am zis informații? Nu sunt ușor de găsit, mai ales cele referitoare la elevi, studenți, absolvenți, dar și profesori, personal administrativ. Nu sunt imposibil de găsit, dar sunt bine ascunse și, unele, nu sunt disponibile public. Nici contra cost. Despre transparența sistemului ce să mai vorbim. Și pentru că sunt constant atenționată de colegi, prieteni, studenți sau cunoștințe că sunt alarmistă, că văd doar partea goală a paharului educațional, că olimpicii noștri, sau toți cei care s-au pregătit în România și au emigrat în căutarea unor șanse mai bune decât în propria lor țară, iar acum sunt povești de success în economii avansate sau mai puțin avansate, și dovedesc, nu-i așa, cât de bun este sistemul de educație din România și, da, mai există și rateuri, dar unde nu există – haideți să ne uităm la cifre.

Să ne uităm la date, nu la opinii, nu la ce spune lumea pe Facebook sau Whatsapp sau pe unde mai umbăm fiecare dintre noi. Și da, asta include și ce spun eu. Verificați, nu luați de gata! Știrile false (fake news) așa se construiesc!

Ce spun datele? Colegii mei de la INACO au participat, în data de 11 februarie 2020, la dezbaterea raportului Băncii Mondiale (BM) dedicat României și intitulat “Piețe și oameni”. Ce spune Andreea Paul, președintă INACO și, mai ales, părinte al unei copile extrem de dornică să învețe și să facă lumea mai bună? “Cea mai șocantă concluzie este că un copil născut înRomânia atinge doar 60% din potențialul său de productivitate odată ajuns adult, în mare parte din cauza educației. Simțeam cu toții că sunt multe lucruri care nu merg bine îneducație, dar când auzi o astfel de evaluare te trec toți fiorii. Este vorba de copiii noștri, de copiii României!  Este vorba de viitorul nostru! Ne tragem singuri frâna de mână.” 

Revenind la date, cele din Raportul BM ne arată că 40% dintre elevii români în vârstă de 15 ani nu obțin competențe de alfabetizare minime și doar 15% din populația de vârstă activă a terminat învățământul terțiar. Cu alte cuvinte, ceea ce spun și angajatorii din România – estefoarte greu să găsești capital uman adecvat ofertei de muncă a firmei tale, sau mai simplu nu avem oameni suficient de calificați pentru a munci eficient.

Ce mai spune Raportul BM? Că educația românească se luptă (da, da cu frâna de mână trasăsau, dacă vreți, legată de mâini și de picioare de reglementări care fiecare separat sunt probabil bune și necesare, dar împreună și fără pregătirea din timp a sistemului, crează haos) să ofere abilitățile necesare economiei și societății (p. 113). Există o deconectare între angajatori, muncitori și ofertanții educaționali ceea ce face ca sistemul de învățare pe parcursul vieții să fie fragmentat și, ca atare, nefolositor. Există o listă lungă de cauze pentruaceastă situație pentru cei interesați. (Capitolul 6 al Raportului). 

România a cunoscut o creștere economică impresionantă în ultimele două decenii, veniturilepe cap de locuitor ale țării crescând de la 26 % față de media UE în 2000 la 63 % în 2017. Dar baza acestei creșteri este tensionată din cauza, zice BM, a două componente structurale esențiale și indisolubil legate: piețele și oamenii. BM trage un semnal de alarmă subliniind că dacă România își propune să crească în continuare trebuie să abordeze 1) defectele pieței și 2) barierele care-i împiedică oamenii să-și atingă potențialul propriu, capacitatea de a participa și de a beneficia de creșterea economică a țării (p. 133).  Cu alte cuvinte, România tebuie să-și rezolve problemele de competitivitate și de educație. 

Și dacă n-am fost suficient de explicită, la pagina 138 Raportul BM spune limpede: decalajul dintre atingerea potențialului uman în România este de 60% față de UE (100%) și este asociat direct cu o lipsă de calitate în educație (p. 138).

Revenind la ce spunea Harari la Davos, poate mai indirect decât am făcut-o eu aici, lipsa educației competitive poate duce la generarea și acceptarea unor decizii care pun în pericol, pe termen din ce în ce mai scurt, supraviețuirea noastră ca specie. Nu a lumii, lumea va continua să existe și fără noi. Poate șobolanii vor reuși să reconstruiască civilizația și vor învăța din greșelile noastre ale oamenilor. Dar, încheie Harari optimist, “îmi doresc foarte mult să ne bazăm pe liderii adunați aici, și nu pe șobolani.” 

Iar eu îmi doresc, alături de mulți alți părinți și bunici, alături de colegii mei din toate formele de învățământ, să reușim să stăm de vorbă fără patimă unii cu alții, să nu arătăm cu degetul și să căutăm vinovați, ci soluții. Să putem oferi copiilor și nepoților noștri educația necesară pentru meseriile viitorului și șansa de a învăța fiecare dintre ei în Smart Labs 4.0 (laboratoare inteligente) în fiecare școală din țară. 

Referințe