Eroi sunt încă…Meșterul Manole nu ar mai face mânăstirea pentru că azi nu ar mai putea câștiga licitația

Autor: Bogdan Dumitrescu

Procedeul de a imagina un personaj exemplar din trecutul istoric sau cultural readus la viață este binecunoscut. Este baza comicului din scenetele de la TVR în care adevăratul Napoleon reînviat nu mai înțelege nimic din ce se întâmplă astăzi și ajunge la ospiciu, printre alți Napoleoni. Sau procedeul generează tragicomicul din „Idiotul” lui Dostoievski, în care autorul și l-a închipuit pe Isus revenind pe Pământ ca un ingenuu considerat de toți un prostovan.
Cum s-ar comporta eroii miturilor fondatoare românești trăind azi? Cum ar arăta literatura clasicilor noștri rescrisă astăzi, cât de diferite ar fi rolurile pe care le-ar juca personajele operelor pe care le (mai) învățăm prin liceu?
Haideți să ne imaginăm.

Azi, Meșterul Manole nu ar mai face mânăstirea pentru că nu ar mai putea câștiga licitația.
Firma Manole Construcții, cu meseriași talentați, cu cei nouă maiștri angajați, plus calfele și zidarii cunoscuți de la Bac, ar fi solicitată pe o fracțiune minimală din banii de construcție să fie sub-sub-sub-contractoarea unor firme cu relații la primăria din Curtea de Argeș sau la arhiepiscopie.
Chiar dacă va lua doar câteva procente din investiție, Manole ar fi însă cel controlat în cazul celor mai neînsemnate nereguli.
Ba chiar la nevoie, dacă ancheta s-ar apropia de cine nu trebuie, Manole și meșterii ar face și închisoare. Nu mult, chiar cu suspendare, atât cât să se ofere satisfacție celor indignați că se va cheltui pe Mânăstire cât pentru autostrada Pitești-Sibiu la finalul celor cel puțin 10 ani cât ar dura lucrările.

Ana ar sta totuși astăzi mult mai comod în zidul primitor făcut din cărămizi poroterme și beton.
Și ar mai fi o evoluție pozitivă față de negrul Ev Mediu: Manole nu ar mai fi părăsit pe acoperiș ca să nu cumva să facă un edificiu și mai frumos. Ar fi arvunit pe viață cu echipa lui – una dintre puținele care încă nu a plecat în Germania să facă vile – pentru Catedrala Mântuirii și pentru alte sute de edificii religioase pentru care sunt cerute finanțări la începutul mandatelor în Parlament.

Din păcate, oaia Miorița nu mai există în ziua de azi, ar fi prea la nivelul miraculosului să o auzim vorbind – poate doar va fi folosită cândva, pe tăcute, în reclamele de țară. Informațiile despre concurență venite de la oaie pot fi cu ușurință furnizate astăzi de consătenii bienevoitori care au auzit bacii vorbind puțin cam tare la barul local. Sau, mai simplu, ar veni chiar de la înregistrările făcute cu excelenta acoperire a telefoniilor care au împânzit cu reclame spațiul pastoral românesc.
Ciobanul ortoman, atenționat din timp, i-ar elimina astăzi el pe tovarășii mai nevolnici și cu oi mai puține, pentru a nu mai fi fluctuații pe piața lânii sau a telemelei. Aflând la timp că există posibilitatea unor fuziuni între stânele și intențiile criminale ale ciobanilor cu mai puțin succes, ciobanul nostru ar acționa rapid. După ce s-ar fotografia rapid cu Președintele pe creasta Carpaților, ar coborî în grabă la băncile din reședința de județ și ar cumpăra rând pe rând afacerile mai mici ale dușmanilor de moarte. Și așa ar ajunge foarte ușor să aibă un monopol zonal pe brânză, lapte și unt.
Și el ar fi cel care ar impune hipermarketurilor produsele proprii, plângându-se apoi și scoțând în evidență calitatea proastă a lactatelor din Olanda și Polonia. Dar, odată ajuns mare și văzând potențialul globalizării, va începe să importe lapte praf din țările de jos sau de vest și să-l pună fără jenă în urda și cașul cu eticheta „Produs autentic românesc”.

Apropo de informații. Scrisoarea lui Neacșu ar rămâne neatinsă de trecerea timpului, ca material operativ prin care cetățeanul indignat din Câmpulung ar semnala președintelui Tribunalului de sub Tâmpa anumite neregularități privind niște cetățeni turci care ar vrea să treacă granița. Epistola însă s-ar transforma în mail oficial adresat Judecătoriei Brașov.

Astăzi, Cătălina din „Luceafărul” nu ar renunța așa ușor la Hiperion. Cine i-ar mai plăti augmentarea sânilor, buzelor sau fundului? Cine i-ar mai da bani pentru videoclipurile muzicale în care ea cântă în portugheză cu vocea prelucrată sintetic hituri estivale? E adevărat, când Hipe se duce în vizită la tatăl lui, mogulul cu reședința în Monte Carlo, Cătălina se vede pe ascuns cu Cătă, vicleanul copil al unui alt miliardar, cu care ea vrea să aibă – totuși – construită din timp o alternativă la nemuritorul rece devenit cam prea fierbinte pentru ea.

Nică a lui Ștefan a Petrei, născut azi într-un sat fără asfalt din județul Vaslui, rămas fără mama care face curățenie în Italia, va trebui să scape în copilăria contemporană de bătăile tatălui alcoolic sau de tentația să meargă la cerșit în Capitală sau în Suedia cu băieții din sat. La scaldă trebuie să fie foarte atent să nu se înece în pârâul care se umflă din când în când și mai ia niște case la inundațiile provocate de defrișările din amonte. Pățaniile lui Nică de la școală nu prea mai există în ziua de azi: are de făcut 15 kilometri până la școala din comună, iar acolo profesorii vin și pleacă mai repede decât le poate el reține numele. Așa că îi mai rămân doar caprele râioase și cireșele din curțile caselor părăsite de vecinii plecați din țară, de unde nu îl prea mai alungă nimeni.

Moromete sau Ion al Glanetașului ar fi ridiculizați de oamenii din sat că țin atât la peticele lor de pământ.
Sătenii, veniți din Spania cu Opelul second-hand ar râde în hohote de naivii pe care i-ar vedea dând cu sapa pe câmp.
La oraș, Ilie și Ion ar fi alungați de poliția locală dacă ar vrea să își vândă ștevia și urzicile fără certificat de producător.
Iar dacă nu s-ar implica în campania electorală locală cu toată notorietatea lor folositoare pentru consilieri și primar, le-ar fi luat și pământul cu niște hârtii plastografiate, să se facă un lot mai mare agricol, spre rentabilizarea exploataților agricole.

Întrebarea este dacă astăzi, exact după 100 de ani de la evenimentele schițate în „Pădurea Spânzuraților”, un Apostol Bologa, angajat la o mare companie din România, ar mai proceda ca în roman.
Cu toate că ar ști că nu încalcă legile din România, ar accepta să ajute la „exportarea” banilor din profitul realizat? Ar sesiza autoritățile că firma care îi dă salariul de atâția ani face evaziune fiscală mascată?
Un Apostol contemporan, indignat de modul în care s-au câștigat niște contracte cu Statul, ar dezerta și s-ar duce la organele în drept?

Haideți să ne imaginăm…