Autor: Cristina Otovescu
În urmă cu câteva luni, în septembrie 2020, devenea foarte popular pe rețelele sociale un apel al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, fostul Minister al Fondurilor Europene. Apelul, intitulat „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul rural”, a stârnit un val de entuziasm pe grupurile de socializare de pe Facebook. Entuziasmul era, de altfel, justificat, dacă ținem cont de paleta foarte redusă a oportunităților de finanțare de care dispun întreprinderile mici și mijlocii din România, ca să nu mai vorbim de birocrația cu care actorii acestui sector se confruntă încă de la înființarea afacerii. Competiția, demarată la acea dată, va duce la înființarea unor noi întreprinderi sociale. Piața va decide câte dintre acestea vor funcționa pe termen lung. În acest articol, ne propunem să prezentăm câteva aspecte care țin de istoricul și actualitatea economiei sociale în țara noastră.
Istoria se repetă?
Ce s-a schimbat de atunci? Avem o lege a economiei sociale! Legea 219/2015 privind economia socială asigură consensul în ceea ce privește definiția, principiile și mecanismele de funcționare a economiei sociale. Va fi suficientă reglementarea juridică a sectorului pentru a garanta succesul întreprinderilor sociale finanțate prin programele curente? Rămâne de văzut. Să aruncăm însă o privire asupra situației actuale…
Apelul POCU pe care l-am amintit avea un obiectiv clar: încurajarea economiei sociale. Ne amintim cum, în urmă cu 7-8 ani, se acordau finanțări, pe atunci prin POSDRU, pentru înființarea de structuri ale economiei sociale. Curios, conceptul de economie socială abia ce pătrunsese la acea dată în dezbaterea națională. Legea economiei sociale era încă în Parlament, unde a rămas vreme de 3 ani, pentru că nimeni nu înțelegea exact la ce folosește. Astfel că s-au acordat fonduri pentru înființarea de întreprinderi sociale, fără ca această categorie juridică – cea a întreprinderilor sociale – să fie recunoscută ca atare de legislația națională. Majoritatea entităților, definite conjunctural la acea dată ca “structuri ale economiei sociale”, au încetat să mai funcționeze după acordarea finanțării. Uite-așa am mai atras niște fonduri europene, chiar dacă structurile înființate nu au putut funcționa pe termen lung, într-o manieră autosustenabilă.
Care este problema?
La 28 iulie 2015 este publicată legea 219 privind economia socială. Un an mai târziu sunt publicate normele metodologice de aplicare. Practic, legea recunoaște două tipuri de structuri ale economiei sociale: întreprinderi sociale propriu-zise și întreprinderi sociale de inserție. Simplificând, întreprinderile sociale propriu-zise sunt cele orientate către un scop social (prestează servicii/produc bunuri destinate persoanelor vulnerabile), în timp ce întreprinderile sociale de inserție sunt cele care au în permanenţă cel puţin 30% din personalul angajat aparţinând grupului vulnerabil, astfel încât timpul de lucru cumulat al acestor angajaţi să reprezinte 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor şi are ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor şi şomajului prin inserţia socioprofesională a persoanelor defavorizate.
Potrivit Registrului Unic de Evidență a Întreprinderilor Sociale, în aprilie 2020 funcționau doar 80 de structuri de economie socială (4 întreprinderi la 1 milion de locuitori), incluzând aici întreprinderile sociale propriu-zise și întreprinderile sociale de inserție.
Prin comparație, în Spania funcționează aproximativ 43.000 de întreprinderi sociale (919 întreprinderi ale economiei sociale la 1 milion de locuitori) care au dus la crearea a 2,2 milioane de locuri de muncă directe și indirecte și la o cifră de afaceri a sectorului economiei sociale care atinge 10% din PIB-ul național, potrivit unui studiu comandat de Comisia Europeană.
De asemenea, aproape 10% din totalul angajaților din Luxemburg lucrează în acest sector, potrivit datelor Eurostat. Pe următoarele poziții se situează Olanda, Franța și Belgia, unde procentul depășește 9%. Pe ultimele locuri, cu un procent sub 2%, se poziționează România, Malta, Slovenia, Croația și Lituania.
2 milioane de întreprinderi sociale funcționează în Europa – 10% din totalul întreprinderilor din UE – care angajează circa 11 milioane de oameni – aprox. 6% din angajații UE.
Prin urmare, în comparație cu situația din statele dezvoltate, economia socială, ca impact real, este inexistentă în societatea românească, în ciuda cadrului juridic adoptat în urmă cu 6 ani.
Ce-i de făcut?
Se impune popularizarea conceptului de economie socială, care trebuie să treacă din dezbaterea academică în dezbaterea mass-media. O informare corectă a cetățenilor privind sensul real al economiei sociale și oportunitățile de care beneficiază structurile acestui sector constituie un prim pas. Apoi, multiplicarea oportunităților de finanțare, care să se bazeze pe principiul autosustenabilității, ar impulsiona inițiativele antreprenoriale în domeniu. Creșterea gradului de cooperare între agenții economiei sociale existenți, prin dezvoltarea unor rețele colaborative regionale și naționale, este un alt exemplu de bună practică funcțional în statele occidentale.
Bibliografie:
Legea 219/2015 privind economia socială
Portalul Mobilităţii Europene Pentru Ocuparea Forţei De Muncă EURES, 2018, https://ec.europa.eu/eures/public/ro/news-articles/-/asset_publisher/L2ZVYxNxK11W/content/id/8902458,
Progresul întreprinderilor sociale și al economiei sociale, Propunere de acțiune formulată de Grupul de experți al Comisiei Europene privind antreprenoriatul social (GECES), octombrie 2016
Registrului Unic de Evidență a Întreprinderilor Sociale, ANOFM, 2020