Democraţia, un catalizator al competitivităţii economice

Autor: Mihnea Alexandru Ciocan

Complexitatea societăţii moderne crește, iar competitivitatea este rezultatul valorilor democratice respectate – factor determinant pentru creşterea economică.

Democrația şi competitivitatea sunt direct legate una de alta. Legătura lor de cauzalitate sunt evidențiate în toate analizele statistice, deși ele nu acoperă toate aspectele şi valenţele pentru explicarea completă a dimensiunilor urmărite.

Corelaţia între nivelul de democraţie (sintetizat prin indicele de democraţie elaborat de The Economist Intelligence Unit) şi nivelul de competitivitate al unei ţări (reprezentat prin indicele de competitivitate) este reală. Democraţia implică în mod intrinsec o suită de libertăţi cetăţeneşti, care la rândul lor (de regulă) presupun şi existenţa libertăţilor economice, iar acestea, coroborate cu lipsa altor tipuri de bariere naturale şi/sau artificiale, constituie premisele intrării pe respectiva piaţă a unui număr crescut de competitori, ceea ce conduce în mod normal la crearea unui mediu concurenţial sănătos şi la dezvoltarea capacității de a performa, de a fi competitiv economic și social.

Cercetând indicii statistici care măsoară performanţe economice şi politice, cum ar fi indicele de democraţie, indicele de inovare, indicele libertăţii economice, cel al uşurinţei de a face afaceri, precum şi indicele dezvoltării umane şi nivelul PIB nominal/capita, se poate constata că există un număr de ţări care se regăsesc în mod constant (eventual cu mici variaţii de poziţie) în prima parte a acestor clasamente globale anuale. Situate în principal în Europa nordică şi occidentală, America de Nord şi zona Australia – Noua Zeelandă, aceste ţări sunt recunoscute ca fiind democraţii funcționale, cu economii de piaţă autentice și competitive. Deloc surprinzător, respectivele state sunt foarte bine situate şi în clasamentele anuale ale performanțelor economice și sociale. Mai mult decât o simplă corelaţie întrevedem existenţa unei relaţii de cauzalitate între sistemul politic de sorginte democratică şi competitivitatea în plan economic, conducând la o teză formulată axiomatic, că sistemul democratic este în multe cazuri „motorul cheie” al competitivităţii.

În susţinerea acestei idei şi parafrazând dictonul făcut celebru de W. Churchill care afirmă că democraţia nu este un sistem perfect şi infailibil, dar este cel mai bun pe care îl avem până la ora actuală, se poate considera că acest sistem politic este cel mai potrivit pentru impulsionarea proceselor economice și sociale competitive.

În accepţiunea că, per total, competitivitatea unui stat este rezultatul unui cumul de factori şi că sistemul politic este doar una dintre componente, lipsa cadrului democratic autentic este compensat de abundenţa altor factori, precum resursele naturale pentru statele din Golful Persic, forţa de muncă din China sau poziţia geografică privilegiată pentru operaţiuni comerciale în cazul statului Singapore.

Democratia reprezintă însă mai mult decât o simplă înlănţuire logică de implicaţii. Un sistem democratic induce un grad de încredere sporit pentru investitori (autohtoni sau externi) deoarece aceştia se simt feriţi de posibilitatea de a fi victimele unor abuzuri din partea autorităţilor. Totodată, în ţările cu o democraţie consolidată, societatea civilă şi mediul de afaceri au posibilitatea de a participa activ la consultări legate de stabilirea liniilor definitorii ale politicilor economice. Altfel exprimat, „vocea” cetăţeanului şi a investitorului contează într-o mult mai mare măsură decât într-un stat cu sistem autoritar. Aceasta reprezintă influenţa indirectă a unui sistem democratic asupra dezirabilităţii şi a motivaţiei antreprenorilor de a fi competitivi.

Din nefericire, România nu stă prea bine în majoritatea acestor clasamente statistice. În privinţa indicelui de democraţie, este poziţionată pe locul 64 în lume din 167 (în 2017), dar ocupă ultimul loc în UE, şi se regăseşte în ultima parte a clasamentului la nivelul continentului european (31 din 44). În plus, tendinţa este de uşoară depreciere în ultimii ani. Analiza componentelor acestui indice agregat al democrației relevă o discrepanţă majoră între caracteristici, cel mai slab cotate fiind: funcţionarea guvernamentală, slaba participare politică şi lipsa culturii politice a societăţii. În schimb, România se situează relativ bine la capitolul libertăţilor cetăţeneşti şi bine la pluripartidism.

În fapt, în majoritatea clasamentelor menţionate realizate pentru ultimii ani, România se poziţionează în cel mai bun caz la mijlocul clasamentului ţărilor europene, situaţie întâlnită în cazul indicelui libertăţii economice (locul 20 din 45), însă în celelalte, de regulă, se află în jurul locului 30 din aproximativ 42-46 state europene luate în calcul, acest aspect nefiind deloc mulţumitor (Indicele Dezvoltării Umane: 34 din 46, indicele inovării: 30 din 44, uşurinţa de a face afaceri: 30 din 46).

În privinţa indicatorului competitivităţii, România nu se situează foarte bine comparativ cu celelalte ţări europene. Ocupăm abia locul 33 din 42 în Europa, respectiv 26 din 28 de state membre UE, în timp ce pe plan mondial ne situăm pe locul 68 din 137 state analizate, înregistrându-se chiar o scădere în ultimul raport față de anul anterior cu 6 locuri.

Carențele de performanţă sunt determinate de productivitatea redusă, de insuficienta calificare a forţei de muncă, prea puţine investiţii în infrastructură, dar și de deficitul democratic, aspect care nu ar trebui neglijat. Deşi libertăţile cetăţeneşti şi cele economice sunt la un nivel acceptabil, instabilitatea guvernamentală coroborată cu implicarea redusă a societăţii civile în elaborarea politicilor economice, au consecinţe nefavorabile şi conduc la o încredere diminuată a întreprinzătorilor şi la o dezirabilitate limitată a investitorilor de anvergură. În consecinţă, competitivitatea economiei româneşti per ansamblu are de suferit.

Instabilitatea politică, atacul permanent la adresa statului de drept, modificarea legilor justiției fără consultare publică, incompetența şi incoerenţa măsurilor economice și sociale induc costuri financiare şi non-financiare greu de acoperit în efortul ţării noastre de a reduce decalajele de competitivitate în competiția europeană și globală.

La redactarea acestui material s-au folosit informaţii şi date statistice din publicaţiile:
The Economist Intelligence Unit – Indicele de democraţie, 2016 şi 2017
World Economic Forum – Raportul competitivităţii globale, 2017-2018
Cornell University, INSEAD & WIPO – Indicele inovării globale, 2017
Heritage Foundation – Indicele libertăţii economice, 2017
World Bank Group – Uşurinţa de a face afaceri, 2018
United Nations Development Programme (UNDP) – Raportul dezvoltării umane, 2016
Institutul Naţional de Statistică – România în cifre, 2017
Site statisticstimes.com – PIB nominal/capita, 2016