Autor: Andreea Paul
Portretul tip al principalilor donatori arată că sunt cu prioritate femei, din generaţiile 1946-1980, domiciliate în SUA și Canada, de ideologie asociată liberalismului sau liberală.
Curioasă fiind să înțeleg modul în care donatorii preferă să susţină cauzele promovate de către ONG-uri şi să relaţioneze cu acestea, impactul ideologiei, generaţiei şi genului asupra voluntariatului în general, a înclinației spre donaţii în particular, am căutat și găsit un raport internațional interesant pe care îl voi sintetiza într-o manieră cât mai utilă organizaţiilor non-guvernamentale şi non-profit pentru a înlege dacă utilizează tehnologia în maniera dorită de către donatori, dar şi pentru a găsi căile cele mai potrivite de eficientizare a finanțărilor.
E vorba despre „2017 Global Trends in GIVING REPORT”, care descrie tendințele internaționale în susținerea organizațiilor civice, rezultatul unui proiect anual de cercetare al Nonprofit Tech for Good (nptechforgood.com), sponsorizat de Public Interest Registry (pir.org). Acest raport este complementar Raportului asupra tehnologiilor utilizate de către ONG-urile internaţionale.
Prima ediţie a acestuia este publicat în anul 2017 şi are la bază un sondaj online la care au răspuns 4084 de donatori, din 95 de ţări, de pe 6 continente. Dintre aceștia, peste 91% au făcut donații în cursul anului trecut.
Rezultatele cercetării relevă portretul tip al principalilor donatori: femei (73%), din generaţiile 1946-1964 (37%) sau 1965-1980 (30%), domiciliate în SUA (47%) sau Canada (25%), de ideologie asociată liberalismului (33%) sau liberală (28%).
Cauzele sociale care au animat donatorii au fost diverse, în top situându-se copiii şi tineriii (13%), religia şi cultele (10,4%), serviciile umanitare (9,5%), protecția animalelor (9,2%), femei şi fete (7%), iar la capătul opus se află pacea şi nonviolenţa (1%), cercetarea şi politicile publice (1,5%).
Donatorii internaţionali preferă să facă donaţiile online (61%) mai degrabă decât la evenimentele special organizate pentru strângerea de donaţii (14%).
54% dintre donatori preferă să susţină anumite programe şi donează lunar (82%), deşi vârful donaţiilor este atins, de regulă, de Crăciun (77%).
Cei mai mulţi dintre donatori identifică cauzele pe care să le susţină prin intermediul evenimentelor speciale de strângere de fonduri (25%), prin social media (25%) – Facebook domină cu un impact semnificativ (62%), urmat de Twitter (15%) – şi realizează donaţia, în special, prin aplicaţiile de pe mobil (66%).
97% dintre donatori sunt convinşi că voluntariatul lor poate avea un impact decisiv şi 85% donează pentru organizațiile neguvernamentale sau non-profit ai căror voluntari sunt ei înșiși.
59% dintre donatori au participat la cel puţin un eveniment de strângere de fonduri în ultimile 12 luni, eveniment la care au fost invitaţi prin email (38%) sau prin social media (28%). Când primesc email-uri, donatorii au cea mai mare încredere dacă în adresa de email apare .org şi cea mai mică încredere dacă în adresa de email apare .net.
În proporţie covârşitoare (92%), donatorii consideră că organizaţiile non-guvernamentale şi non-profit sunt etice şi 97% dintre ei cred că aceste organizaţii pot determina schimbări sociale benefice.
În topul cauzelor pentru care donează – atât femeile, cât şi bărbaţii – sunt copiii şi tinerii (13%), iar modalitățile de plată preferate sunt cele online (60%).
Diferenţele de gen apar în modul în care donatorii devin conştienţi de o cauză anume, femeile fiind predominante în cazul mobilizării prin social media (27%), iar bărbaţii la evenimentele de strângere de fonduri (23%).
Unele diferenţe apar şi între generaţii, între cei născuţi între 1981-1997 (Millenians), cei născuţi între 1965-1980 (Generația X) şi cei născuţi între 1946-1964 (Baby Boomers), deși principala cauză a copiilor şi tinerilor este comună celor trei categorii de vârstă. Cauza serviciilor sociale este comună ultimelor două grupe de vârstă, dar dispare pentru prima categorie. Cauza religiei şi a cultelor este specifică generaţiei Baby Boomers. Cauza animalelor este specifică pentru Generation X. Iar generaţia Millenians este animată de alte două cauze: drepturile omului, femei şi fete.
Toate cele trei generații preferă să doneze online sau în cadrul evenimentelor de strângere de fonduri. Însă pentru ultimele două generaţii email-ul este o opţiune bună, în timp ce Millenians preferă mobilul.
Existe diferenţe interesante şi în funcţie de continentul de origine. Donatorii africani preferă să doneze prin smartphone-uri (16%) şi prin WhatsApp (20%). În Asia, donaţiile religioase sunt cele mai diversificate din lume, 32% pentru creştini, 25% pentru islamici, 17% pentru hinduşi, iar modalitatea dominantă de finanțare este online (57%). Cauzele cele mai des întâlnite sunt din nou copiii şi tinerii, educaţia, femeile şi fetele.
75% dintre donatorii australieni sunt femei, din Generația X, cel mai puţin polarizate ideologic dintre toţi donatorii, preferă Facebook-ul (66%), iar cauza cea mai mobilizatoare este sănătatea şi siguranţa.
În Europa, donatorii majoritari sunt femei (67%), din Generația X (39%), având ca ideologie liberalismul (70%). Cauzele susținute cel mai des țin de drepturile omului (23%), animale şi mediu (20%) sau dezvoltare internaţională (19%). Comparativ cu celelalte continente, procentul de voluntari este mai scăzut, la fel şi rata de participare la evenimentele de strângere de fonduri.
Şi în America de Nord donatorii sunt în majoritate femei (75%), de ideologie liberală (63%), dar aparţinând generaţiei Baby Boomers (42%). Cauza religiei şi a cultelor este sprijinită mai ales de Baby Boomers, în timp ce Millenians sprijină drepturile omului, iar Generația X preferă cauza animalelor.
Social media – în special Facebook, Twitter, Instagram -, sunt foarte importante pentru donatorii din America de Sud (38%), iar donaţiile pentru cauza religiei şi cultelor se fac în proporţie foarte mare (96%), mai ales în timpul sărbătorilor de Crăciun.
73% dintre donatorii africani sunt şi voluntari, preferă să doneze online (39%), mai ales pentru cauza copiilor şi tinerilor (22%), de care află prin social media (35%), în special pe Facebook (51%).
76% dintre donatorii asiatici sunt şi voluntari, preferă să doneze online (42%), mai ales pentru cauza copiilor şi tinerilor (18%), de care află prin social media (29%), în special prin Facebook (58%).
61% dintre donatorii australieni sunt şi voluntari, preferă să doneze online (54%) mai ales pentru cauza copiilor şi tinerilor (20%), de care află prin social media (31%), în special pe Facebook (66%).
64% dintre donatorii europeni sunt şi voluntari, preferă să doneze online (57%) mai ales pentru cauza copilor şi tinerilor (15%), de care află prin social media (29%), în special pe Facebook (59%).
Prin urmare, majoritatea dinatorilor sunt şi voluntari, donează online, află de cauze prin Facebook. Dar în America de Nord cauza religiei şi credinţei animă mai puternic donatorii, în special la evenimentele de strângere de fonduri, iar celelalte continente preferă cauza copiilor şi tinerilor, prin social media, diferă doar procentele.
Multe alte elemente de strategie organizatorică civică se regăsesc în volumul coordonat de Andreea Paul, Forța civică a femeilor, Editura Polirom, 2018.