Bibiana Stanciulov, director general Sonimpex Topoloveni a câștigat premiul la categoria “Management general” în cadrul Galei “Cariere 2017- Români care ne inspiră”. Premiul a fost acordat pe baza votului publicului pe platforma dedicată acestui eveniment și reprezintă o recunoaștere a muncii și ambiției de a conduce o afacere 100% românească și de a promova tradiția gastronomică românească peste tot în lume.
“Mulțumim pentru nominalizare revistei Cariere și doamnei redactor-șef Daniela Palade Teodorescu. Am dorit să demonstrăm că în România există oameni de mare valoare și anduranță la nedreptățile autorităților. Toate eforturile noastre au ca scop păstrarea rețetei din 1914 a alimentului tradițional Magiun din prune Topoloveni. Aceasta este moștenirea pe care am primit-o de la străbunici și pe care o vom lăsa urmașilor noștri. Ne bucurăm că am oferit magiunului din prune Topoloveni «încărcătură istorică» prin faptul că suntem printre primii producători care au primit Titlul de Furnizor al Casei Regale a României, Titlu oferit de Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Nimic nu ar fi fost posibil fără un colectiv de un înalt profesionalism, coordonat de dna Cecilia Găgeanu”, a declarat dna Bibiana Stanciulov.
La acest eveniment am fost susținuți de membrii INACO- Inițiativa pentru Competitivitate, reprezentați de dna președinte Andreea Paul. Ne bucură faptul că la un an de la constituirea INACO, unde suntem membri fondatori împreună cu dna Andreea Paul și dnul Bogdan Dumitrescu, am reușit să demonstrăm prin fapte că în România se pot conduce afaceri competitive, inovatoare și respectând standardele de calitate atât la nivel național cât și internațional. Dovadă stau recunoașterile primite din partea unor institute internaționale de gust și calitate, de Magiunul din prune Topoloveni și dulcețuri din gama Topoloveana. Ambiţia noastră şi munca întregului colectiv au făcut ca Magiunul din prune Topoloveni să fie primul produs românesc recunoscut la nivelul Uniunii Europene cu certificarea Indicaţie Geografică Protejată pentru tradiţionalitate, autenticitate şi unicitate. Timp de 5 ani, între 2011 şi 2016, a fost singurul produs din România cu această recunoaştere a calităţii.
Sonimpex Topoloveni, cu Magiunurile Topoloveni de prune, măr, struguri sau dovleac și toată gama Topoloveana de zacuște, bulion de roșii și dulcețuri are onoarea să fie Furnizor al Casei Regale a României. Magiunul de prune Topoloveni este multiplu premiat ‘Superior Taste Award’ de către Institutul Internațional pentru Gust și Calitate Bruxelles, premiat Great Taste Marea Britanie. De-a lungul timpului, Magiunul de prune Topoloveni a obținut certificări multiple, cum ar fi Cod Operator NATO, certificat Kosher sau certificat HALAL. În domeniul calității nutriționale deosebite, s-a efectuat un studiu clinic la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice N.C.Paulescu, ale cărui concluzii arată că “Magiunul de prune Topoloveni poate face parte din dieta pacientului cu diabet zaharat, respectând indicațiile medicului curant”. Magiunul de prune Topoloveni este un produs 100% românesc, 100% natural, fără zahăr adăugat, fără E-uri, fără conservanți, fără gluten.
Dulceața Topoloveana este premiată pentru gust și calitate atât de către International Taste and Quality Institute — cu stele de aur, cât și de Monde Selection— cu medalii de argint și bronz. Toată gama de produse reprezintă alimente funcționale, fiind 100% naturale, fără zahăr adăugat.
Mai multe informații despre Magiunul de prune Topoloveni și produsele Topoloveana găsiți pe http://www.magiun-sonimpex.ro și pe pagina oficială de Facebook ‘Magiun de prune Topoloveni’