Dragi parteneri,
Vă mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce faceți pentru a susține Inițiativa pentru Competitivitate.
Împlinim 7 ani în luna Februarie 2024. Voluntariatul este o activitate importantă și valoroasă, care intră acum, la propriu, în clasa I (după atâtea etape pregătitoare 🤩). 7 ani de voluntariat care contribuie la dezvoltarea societății prin politici publice alternative, punctuale, centrate pe nevoi critice structurale, și toate contribuie la îmbunătățirea vieții oamenilor. Smart Lab, GMV – cu cele 6 ediții, Robochat Maria-Meseriile Viitorului, REKARO, POCA, campaniile uriase de donații către spitale în timpul COVID, proiectele pentru Banca Mondială, ASE, proiectele editoriale dedicate forței civice și sportive ale femeilor etc. sunt doar câteva repere de notorietate în activitatea noastră.
Sunt impresionată de implicarea voastră pentru a promova ideile și valorile INACO dedicate competitivității economice si sociale, pentru a ajuta oamenii să-și atingă potențialul și pentru a face educația, sportul, antreprenoriatul, egalitatea de șanse, a celor mici și a celor mari deopotrivă, România – în ansamblul său – un loc mai bun.
Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de noi în această călătorie.
Cu această ocazie aniversară marcăm noua pagină web: https://inaco.ro
Suntem norocoși să vă avem pe toți alături! VIITORUL este aici, cum ne place nouă să spunem și cum am și dovedit 🤩💙💛❤😍!
Cu drag,
Andreea Paul și Echipa INACO