Autori: INACO
Echipa INACO a finalizat cea mai amplă campanie de donații de echipamente de protecție pentru cadrele medicale către 22 de spitale din țară. În această perioadă de culme a crizei de sănătate dorim să fim alături de cei din linia întâi, de cadrele medicale, cu puținul pe care îl putem noi oferi, dar cu produse de calitate. Am încercat să acoperim nevoi diferite, din cât mai multe regiuni ale țării: biocide, combinezoane, botoși, măști, capeline, apă oxigenată, viziere, pereți separatori, dispozitive de curățare etc.
Mulţumim sponsorului CASTROL pentru parteneriatul cu INACO, care a făcut posibilă această campanie națională în valoare de 35 de mii de euro! Primele pachete le-am dus ieri la spitalele din București.
Mulțumim DHL pentru parteneriatul cu INACO care face posibilă trimiterea echipamentelor în siguranță în țară!
Mulțumim producătorilor ASINED, GRAPHTEC și YOBI MANUFACTURING, furnizorilor FILDAS și INSTALAȚII HYDRO-CIDE, echipei CARTOBELLO cu care am colaborat bine pentru coletare în regim de superurgență și TUDOR COMMUNICATION pentru eleganța în distribuția publică a mesajelor noastre!
Mulțumim SOFTVENTURE pentru automatizarea procedurilor de achiziție, accesibile oricărui spital pe baza unui cont de KoalaDocs gratuit, timp de un an, care poate fi solicitat la adresa: george@koaladocs.com.
Spitalele și personalul medical au, ȋn continuare, nevoie de materiale sanitare și echipamente de protecție pentru a face față fluxului tot mai mare de bolnavi.
Împreună suntem mai puternici! Cu tot respectul, mulțumirile și recunoştinţa noastră, pentru cadrele medicale și partenerii noștri!
#INACOVăMulțumește #CastrolVăMultumește
***************************************************************************
Castrol este unul dintre cele mai importante branduri de lubrifianți din lume. Pasiunea pentru performanță și inovație a permis brandului să creeze pentru mai bine de 100 de ani uleiuri care stau în centrul a numeroase pionierate tehnologice terestre, aeriene, maritime și din afara spațiului. Astăzi, Castrol conduce sustenabilitatea și trecerea la un nivel mai scăzut de carbon pentru următorii 100 de ani.
Castrol face parte din grupul BP și servește clienții și consumatorii din sectorul auto, marin, industrial și energetic. Produsele noastre sunt recunoscute la nivel mondial pentru inovație și performanță ridicată prin angajamentul nostru pentru o calitate premium și tehnologie de ultimă oră. Pentru a afla mai multe despre Castrol, accesați www.castrol.ro
INACO – Inițiativa pentru Competitivitate este o comunitate non-profit cu peste 60 de experți voluntari – economiști, sociologi, psihologi, antreprenori, mentori, futurologi, inovatori sociali, specialiști în digitalizare, știință și tehnică, în relații internaționale, branding, comunicare și PR, social shaper, global futurist. Scopul transformator al INACO este să asigure acces gratuit tuturor elevilor României la educație digitală inteligentă, prin construcția de Smart Lab-uri 4.0 în toate unitățile de învățământ din ţară și instruirea profesorilor. Momentan, există patru SmartLab-uri în România: la Şcoala gimnazială nr. 45 „Titu Maiorescu”, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Național „Grigore Moisil” – toate din București și SmartLab pe platforma Măgurele Science Park.