Oul nu este gratis, țăranul romȃn nu este protejat, „Local este noul Global”
Autor: Alin Bogdan Buzescu
S-au hazardat unii să spună că hrana gospodăriilor ţărăneşti, pe drumul său din gradină pînă în farfurie, nu contribuie la bunăstarea bugetară a statului şi că producţia agricolă din gospodăriile ţărăneşti reprezintă 20% din PIB. Agricultura şi sectorul agroalimentar reprezintă, în prezent, 6% din PIB-ul european. Ȋn Romȃnia reprezintă 5%.
Ca să creşti o găină, pȃnă să facă un ou, costul se ridică la 40-50 de lei. Impozitul pe terenul necesar creşterii păsărilor cȃt şi pe cel pe care ţăranul cultivă hrana lor costă. Nutreţul cumpărat sau tratamentele pentru animale şi culturi costă şi sunt purtătoare de TVA şi alte taxe. Energia electrică pentru gospodărie inclusiv pentru incubator, dacă îl ai, costă sau cumperi puiul de la un crescător. Alte taxe şi impozite cuprinse. Se mai adaugă şi alte costuri conexe legate de întreţinerea gospodăriei purtătoare de taxe şi impozite.
Politicile agrare romȃneşti au scos de la subvenţionare peste 2.500.000 de ferme de familie în perioada 2007-2013 prin scoaterea acestora din rȃndul beneficiarilor APIA, fiind deţinătoare de suprafeţe de teren prea mici. Acestea, pe lîngă celelalte 1.500.000 de microgospodării cu suprafeţe sub 0,3 ha.
„Formarea Viitoarelor Sisteme Globale Alimentare”, raportul Forumului Economic Mondial din ianuarie anul acesta, relevă faptul că sistemele alimentare de astăzi nu sunt potrivite scopului şi că este necesară o transformare fundamentală.
Această analiză sugerează că sistemele alimentare nu sunt poziționate pentru a furniza alimente sănătoase și durabile pentru întreaga populație globală și vor fi și mai puțin pregătite să facă acest lucru în viitor. O transformare sistemică este necesară pentru a satisface nevoile societale globale şi nu numai.
Se mai arată că abordările „Business as-usual” vor fi în mod clar insuficiente și de fapt, pot accelera multe aspecte negative ale viitorului. Există oportunitatea de afaceri de a investi în sănătate și nutriție. Fermierii pot răspunde naturii în schimbare a cererii, poziționându-se în mod competitiv ca actori responsabili în sistemele alimentare la nivel global, regional și național sau local. Acestea pot include investiții în produse noi și în publicitate care promovează alimentația sănătoasă, precum și tehnologia, infrastructura, echipamentele și serviciile care păstrează valoarea nutrițională a alimentelor. Investitorii pot evalua industriile împotriva efectelor externe ale sănătății și mediului și pot stimula o activitate de piață mai nutritivă și mai durabilă.
Creșterea eficienței utilizării resurselor de afaceri este necesară. Strategiile şi tehnologiile probate ar putea fi îndreptate către reducerea deșeurilor și utilizarea resurselor naturale. Reducerea pierderilor alimentare este o oportunitate clară prin legături mai puternice de piață cu producătorii și prin utilizarea de tehnologii adesea simple, deja disponibile. Alte creșteri ale eficienței pot fi obținute cu lanțuri de aprovizionare mai scurte: scenariul „Local este noul global” arată că apropierea de piață poate reduce complexitatea, riscul și amprenta de mediu a lanțurilor de aprovizionare și va crește valoarea mărcii.
Dacă dorim eliminarea sărăciei în Romȃnia, reducerea decalajelor faţă de celelalte state europene, dezvoltare durabilă, conservarea biodiversităţii, eliminarea riscurilor climaterice, supravieţuirea naţională, trebuie să avem în vedere, în cadrul strategiei de dezvoltare rurală pe termen mediu şi lung, toate resursele naţionale, în special resursa umană şi pămȃntul.
Avantaje competitive nevalorificate
Gospodăriile ţărăneşti cuprind aproximativ jumătate din populaţia Romȃniei, talpa ţării. Ele sunt garantul supravieţuirii valorilor naturale şi culturale ancestrale, valori ce fac din ţara noastră un competitor important în ceea ce priveşte turismul şi gastronomia, în Europa şi nu numai.
Ṭăranimea asigură stabilitate economică şi supravieţuire în caz de cataclism pe termen scurt, mediu şi lung. Ṭărănimea este grupul social purtator al tradițiilor poporului roman și implicit al identității naționale. Este grupul social cu cea mai ridicată natalitate, atat de necesară pentru o țară în criză de unde forţa de muncă este absorbită permanent de ţările europene dezvoltate. Deţine în proprietate românească mare parte din patrimoniul funciar al țării. Pentru securitatea alimentară a Romȃniei, păstrarea fondului funciar este esențială.
Ṭărănimea este grupul social care asigură coloana vertebrală a enoriașilor bisericii naționale, stâlpul principal al societății românești. Este deținătorul unui patrimoniu gastronomic inestimabil pentru generațiile viitoare, capabil de a produce alimente gustoase și sănătoase, ca alternativă la produsele chimizate oferite de sistemele agricole industriale. Ṭăranii protejează mediul înconjurător prin practicile sale, valori esențiale pentru sănătatea populației, care poate asigura suveranitatea alimentară şi agroenergetică a Romȃniei prin politici specifice.
Dezavantaje competitive valorificate
Posibilităţile romȃnilor de a accesa finanţări bancare sau europene pentru achiziţia de terenuri este practic nulă în comparaţie cu posibilităţile străinilor. Costurile de împrumut în Romȃnia sunt de trei patru ori mai mari decȃt în restul Europei sau în restul lumii occidentale. Accesul la finanţări europene este mult mai anevoios în Romȃnia. Subvenţionarea agriculturii romăneşti este mult redusă faţă de celelalte ţări. Toate aceste diferenţe situează fermierii romȃni, ţăranii noştri, în dezavantaj competitiv net faţă de cumpărătorul străin.
Civilizaţia rurală vie a Romȃniei are un deosebit potenţial de dezvoltare agricolă,
turistică, socială, culturală şi economică şi este o sursă de diferenţiere naţională
sustenabilă ce devene tot mai apreciată odată cu trecerea timpului.
Civilizaţia rurală vie este o resursă naturală strategică a Romȃniei ce merită atenţie specială din partea noastră, a tuturor, în special din partea autorităţilor.